Protectia muncii

Numeroase studii arată că stresul de la locul de muncă este, de departe, principala sursă de stres pentru adulți și că a evoluat progresiv în ultimele decenii.

În urma unui studiu s-a ajuns la concluzia că unul din cinci angajaţi au fost obligaţi să ia o pauză din cauza stresului, în urma confruntării cu o aşteptare nerealistică la locul de muncă.

Business Environment a organizat un studiu din care a reieșit că peste un sfert din lucrători (28.8%) se simt stresaţi tot timpul la serviciu sau majoritatea timpului şi unul din cinci lucrători (21%) spun că iau acasă ceva de lucru, o dată sau de două ori pe săptămână.

Stresul prelungit poate crea o mulțime de probleme de sănătate, incluzând bolile de inimă, depresia, insomniile, bolile de piele si AMS.

De asemenea, s-a constatat că unii lucrători se îndreaptă către metode nesănătoase de relaxare pentru a combate stresul cu care se confruntă. De exemplu 3% dintre angajați iau o ţigarare pentru a face faţă stresului, în timp ce 6% beau alcool. Mai sănătos și mai la îndemână, metodele care combat stresul includ mersul pe jos pentru a beneficia de aer proaspăt (43.67%), telefonarea unor prieteni sau a familiei (32.66% ) sau o discuţie personală (28.02%). Mai exista si masajul de relaxare la locul de munca….in atentia angajatorilor preocupati de starea de bine a propriilor salariati!

David Saul, directorul general al Business Evironment, a atras atenția asupra faptului că multe multe companii creează o cultură în care angajaţii trăiesc cu sentimentul că se aşteaptă ca ei să muncească zi lumină cu orice preţ. De asemenea, acesta consideră că angajaţii trebuie să contribuie la atmosfera de lucru, fiind susţinuţi de către superiorii ierarhici.

Într-o oarecare măsură stresul la locul de muncă este normal, chiar benefic (eustresul), însă stresul excesiv (distresul) poate interfera cu productivitatea și performanța dumneavoastră, vă poate afecta sănătatea fizică și emoțională, relațiile și viața de familie. Poate chiar să însemne diferența dintre succes și eșec la locul de muncă. Nu puteți controla totul în mediul dumneavoastră de lucru, dar asta nu înseamnă că sunteți fără putere – chiar și atunci când sunteți într-o situație dificilă. Oricare ar fi ambițiile sau cerințele dumneavoastră de lucru, există pași pe care îi puteți face pentru a vă proteja de efectele dăunătoare ale stresului, pentru a vă îmbunătăți satisfacția profesională și pentru a vă susține bunăstarea în și în afara locului de muncă.

Când vorbim de stres excesiv la locul de muncă?

Stresul nu este întotdeauna rău. Un pic de stres vă poate ajuta să vă concentrați mai bine, să fiți energici și capabili să faceți față unor noi provocări la locul de muncă. Este acel ceva care vă ajută în timpul unei prezentări sau este acea alarmă care vă ajută să preveniți accidentele sau greșelile costisitoare.

Dar, în lumea agitată de astăzi, locul de muncă prea a fi adesea foarte stresant. Orele lungi, termenele limită și cerințele din ce în ce mai mari vă pot îngrijora și copleși. Iar când stresul depășește capacitatea de a face față, acesta nu mai este util și începe să dăuneze minții și corpului – precum și satisfacția dumneavoastră la locul de muncă.

Dacă stresul la locul de muncă interferează cu performanța dumneavoastră la locul de muncă, sănătatea sau viața personală, este timpul să luați măsuri. Indiferent de ceea ce faceți pentru a avea un trai bun sau cât de stresantă este slujba voastră, există o mulțime de lucruri pe care le puteți face pentru a reduce nivelul de stres și pentru a vă recăpăta sentimentul de control la locul de muncă.

Cauze ale stresului la locul de muncă

Teama de a fi concediați

-Mai multe ore suplimentare din cauza reducerilor de personal

-Presiune pentru a face față așteptărilor în creștere, dar fără a crește satisfacția în muncă

-Presiune pentru a lucra la nivel optim – tot timpul!

-Lipsa controlului asupra modului în care vă desfășurați activitatea

– Intreruperi frecvente ale unor sarcini in desfasurare

– Monotonia muncii, rutina zilnica

– Sentimentul inutilitatii muncii

– Sarcini de munca ambigui

– Comunicare defectuasa , mai ales cu sefii, sau lipsa de comunicare

Semne și simptome de stres excesiv la locul de muncă

Senzație de anxietate, iritabilitate sau deprimare                          

-Tensiune musculară sau dureri de cap

-Probleme la stomac, sistem digestiv

-Retragere socială

-Pierderea/diminuarea funcției sexuale

– Consumul de alcoolul sau droguri pentru a face față stresului

-Apatie, pierderea interesului pentru muncă

-Probleme de somn

-Oboseală cronica chiar si dupa orele de somn

-Probleme de concentrare

– Nevoia de schimbare resimtita acut

Trucuri pentru eliminarea stresului la locul de muncă

Uneori, cel mai bun mod de a reduce stresul este împărtășirea lucrurilor care vă stresează unor persoane apropiate;

– Sprijiniți-vă sănătatea cu exerciții și o alimentație sănătoasă;

– Nu săriți peste orele de somn;

– Prioritizați și organizați sarcinile de la locul de muncă;

– Renunțați la obiceiurile proaste care sunt o cauză a stresului la locul de muncă;

– Fiți proactivi în ceea ce privește slujba și îndatoririle dumneavoastră la locul de muncă;

– Căutați satisfacția la locul de muncă

– Cautati cele mai bune cai de comunicare

– Cautati acele sarcini de munca care vi se potrivesc si care va produc satisfactie (in mod sigur exista ceva care sa va placa)

Cum pot reduce angajatorii stresul la locul de muncă

– Trebuie să se consulte, sa comunice frecvent cu angajații

-Să clarifice așteptările acestora

– Să ofere recompense și stimulente (nu neaparat materiale!)

– Să apeleze la o firmă de protecția muncii, al cărei obiect de activitate este sănătatea și securitatea muncii. Euramis, firma de protecția muncii București, poate oferi angajatorilor soluțiile necesare pentru rezolvarea acestei probleme care afectează din ce în ce mai mulți angajați.

Pentru mai multe detalii despre serviciile oferite, angajatorii pot intra pe euramis.ro. si pentru comanda servicii de evaluare/monitorizare a riscului psihosocial la locul de munca. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment