Euramis este o firmă de protecția muncii Bucuresti cu o experiență de peste 10 ani de zile în acest domeniu de activitate. De-a lungul timpului am adunat pe blogul companiei noastre o colecție foarte cuprinzătoare de articole pe diferite subiecte legate de protecția muncii, dar în acest material vrem să-ți prezentăm câteva noțiuni generale, care să-ți ofere o imagine de ansamblu cât mai clară și să te ajute să înțelegi mai bine cu ce se ocupă un serviciu de prevenire a accidentelor și îmbolnăvirilor la locul de muncă și de protecția muncii în general.
La ce se referă conceptul de sănătate și securitate în muncă?
Indiferent de domeniul de lucru, munca angajaților se desfășoară în anumite condiții, implicând utilizarea unor echipamente de muncă, precum și supunerea corpului la un efort fizic și mental care trebuie ținut sub control pentru a evita situațiile neplăcute. De asemenea, o mulțime din elementele cu care un angajat intră în contact în timpul desfășurării sarcinilor sale de lucru pot reprezenta pentru el un risc de accident sau de îmbolnăvire, cum ar fi expunerea la substanțe toxice, utilizarea unor echipamente de lucru defecte sau pur și simplu desfășurarea activităților de lucru într-un mediu nesigur.
Normele și standardele de sănătate și securitate în muncă sunt un sistem unitar de măsuri și reguli care se aplică tuturor participanților la procesul de lucru. Activitatea de prevenire și protecție are ca principal obiectiv asigurarea celor mai bune condiții de muncă și prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor.
Ce este un serviciu de prevenire și protecție?
Pentru prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor precum și pentru protecția siguranței și sănătății în muncă, un angajator poate organiza un serviciu intern care să se ocupe de acest lucru în cadrul firmei, sau poate apela la un serviciu extern – o companie ca și a noastră, specializată în protecția sănătății și securității în muncă.
Serviciul intern poate fi format din lucrători cu un minim de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă, dar și lucrători care pot desfășura și activități auxiliare. Conducătorul acestui serviciu trebuie să îndeplinească o serie de cerințe de prevenire și protecție, iar serviciul, per ansamblu, se supune direct angajatorului și este tratat ca o structură distinctă.
Lucrătorii care fac parte din serviciul intern de protecție a muncii mai pot desfășura doar activități complementare acestuia ca de exemplu: prevenirea și stingerea incendiilor, sau protecția mediului etc.
Serviciul extern de prevenire și protecție pe de altă parte, este, așa cum am spus și în rândurile de mai sus, o companie specializată în protecția muncii, care oferă servicii specializate în acest domeniu. Un angajator poate apela la o astfel de companie doar respectând prevederile articolului nr. 18, alineat 3, litera d, din Legea nr. 319/2006.
Care sunt cerințele minime de pregătire, impuse de lege în domeniul securității și sănătății în muncă?
Există trei nivele de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă, pregătire necesară pentru a dobândi capacități și aptitudini corespunzătoare efectuării activităților de prevenire și protecție. Aceste trei nivele sunt:
- nivelul de bază;
- nivelul mediu;
- nivelul superior.
Nivelul de bază presupune studii în învățământul liceal, filiera teoretică în profil real sau tehnologică în profil tehnic și un curs în domeniul securității și sănătății în muncă cu o durată minimă de 40 de ore.
Nivelul mediu pe de altă parte presupune studii în învățământul postliceal în profil tehnic, dar și un curs în domeniul securității și sănătății în muncă cu o durată minimă de 80 de ore.
Și în final, nivelul superior presupune existența unor studii superioare tehnice, finalizarea unui curs în domeniul securității și sănătății în muncă cu o durată minimă de 80 de ore și un curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată minimă de 180 de ore.
Persoanele care doresc să urmeze cursuri de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă pot apela la furnizori de formare profesională autorizați, așa cum este prevăzut în articolele 18-27 din Ordonanța de Guvern nr. 129/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 375/2002.
