Blog

Ce presupune șomajul tehnic?

 

Șomajul tehnic este varianta la care pot opta angajatorii care din diferite motive structurale, tehnologice sau economice, vor să întrerupă sau să reducă activitatea firmelor lor. Despre beneficiile acestui tip de șomaj pentru salariați, dar și ce trebuie să facă angajatorii pentru a opta pentru acest tip de șomaj, vom vorbi în continuare în acest articol compus de echipa Euramis, o firmă de protecția muncii București cu experiență în domeniu.

 

Ce este de fapt șomajul tehnic?

 

Spre diferență de șomajul obișnuit, șomajul tehnic nu presupune desfințarea contractului de muncă, ci doar suspendarea activității pentru o anumită perioadă de timp. Șomajul tehnic este reglementat prin Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii.

 

De asemenea, singurul mod prin care poate începe un șomaj tehnic este la inițiativa angajatorului. Acest lucru reiese din articolul numărul 52, alineatul 1, litera c. Tot acolo scrie că un angajator care vrea să apeleze la această metodă, nu este obligat să suspende toate contractele de muncă încheiate cu salariații săi, ci poate alege suspendarea a doar câteva dintre ele.

 

Din anul 2020, odată cu debutul pandemiei de COVID-19. în legătură cu șomajul tehnic a intrat în vigoare și Ordonanța de Guvern numărul 30 din 2020, care aduce unele modificări la o parte din actele normative ce reglementează șomajul tehnic, astfel încât angajații să poată beneficia de mai multă siguranță în cadrul locului lor de muncă.

 

Cum se poate acorda șomajul tehnic?

 

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, șomajul tehnic se poate acorda doar la inițiativa angajatorului și doar pentru o parte din salariații unei companii, nu în mod obligatoriu pentru toți aceștia.

 

Un angajat în șomaj tehnic este considerat în continuare angajat, iar din cauza faptului că contractul său de muncă este doar suspendat, el  nu poate cere ajutor de șomaj.

 

În ceea ce privește șomajul tehnic, angajatorul poate opta pentru una din variantele pe care le vom prezenta în continuare:

 

  • reducerea programului de lucru

 

Prin reducerea programului de lucru la patru zile lucrătoare pe săptămână de la cinci, în cazul în care situația dificilă prin care trece un angajator depășește o durată mai mare de 30 de zile lucrătoare, îi permite angajatorului în cauză să acorde și salarii mai mici, lucru prin care își poate redresa situația economică.

 

În funcție de decizia angajatorului, zilele libere pot fi calculate la salariu și ca zile de concediu fără plată. Trebuie reținut faptul că angajatorul nu poate lua pe cont propriu o astfel de decizie, trebuind să consulte mai întâi sindicatul sau măcar reprezentantul salariaților în legătură cu aplicarea și efectele ei.

 

  • suspendarea contractelor de muncă

 

Dacă situația firmei nu mai permite desfășurarea niciunei activități din partea angajaților, aceștia pot beneficia de o indemnizație de cel puțin 75% din salariul de bază pe care îl primeau pentru locul lor de munci.

 

Se poate apela la această variantă doar dacă programul de lucru nu a fost redus de la cinci zile la patru zile lucrătoare pe săptămână.

 

Cât timp angajații beneficiază de șomaj tehnic și nu prestează sarcini de muncă, se calculează și se rețin impozitele pe venit, precum și contribuțiile sociale obligatorii. În schimb, nu se plătește contribuția asiguratorie pentru muncă.

 

Șomajul tehnic în timpul pandemiei de COVID-19

 

Pe durata pandemiei de COVID-19, angajatorii români au putut primii subvenții de la stat dacă îndeplineau concomitent următoarele două condiții.

 

  • pe baza certificatului de urgență activitatea lor a fost întreruptă parțial sau total;
  • din cauza pandemiei de COVID-19 activitatea lor a fost redusă și nu au mai putut plăti toate salariile angajaților.

 

Angajatorii care nu au îndeplinit aceste două criterii, au fost nevoiți să achite pe cont propriu indemnizația de șomaj tehnic din fondul lor de salarii.

 

Ce avantaje au angajații de pe urma șomajului tehnic?

 

 

Un avantaj principal pentru angajații care beneficiază de șomaj tehnic este faptul că indemnizația pe care aceștia o primesc nu poate avea o valoare mai mică de 75% din salariul lor de bază.

 

De asemenea, încă un avantaj notabil este faptul că contractele lor de muncă rămân valabile, iar aceștia își pot relua activitatea imediat ce situația se remediază.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment