Obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă
În prezent, accidentele de muncă sunt din ce în ce mai frecvente. Acestea au urmări mai mult sau mai puțin grave.
Acestea au loc de foarte multe ori din cauza faptului că angajatorul nu ia măsurile corespunzătoare în privința securității și sănătății în muncă. Neasigurarea unor condiții optime de muncă, punerea la dispoziția lucrătorilor a unor echipamente nepotrivite, lipsa de instruire,receta reprezintă posibile cauze ale accidentelor la locul de muncă.
Din păcate, cei mai mulți dintre angajatori nu înțeleg importanța activităților de prevenire a accidentelor, de aceea nu iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura lucrătorilor un mediu sigur și sănătos de lucru.
Pe de altă parte, nici situația economică din ultima vreme nu îi încurajează pe angajatori să asigure toate măsurile necesare în ceea ce privește securitatea muncii. De cele mai multe ori ignoră acest aspect atât de important și nu conștientizează că ar fi trebui să facă ceva în acest sens decât atunci când este prea târziu.
Pentru a evita producerea accidentelor de muncă, angajatorii ar trebui să știe cum să se conformeze cerințelor legale în vigoare, să afle care le sunt obligațiile în cazul unui accident.
Accidentul de muncă este reglementat de Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă. Potrivit acestui act normativ, accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Pe de altă parte, potrivit legii trebuie avut în vedere și evenimentul, adică:
– accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
-situația de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate;
– incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.
Ținând cont de aceste aspecte conducătorul locului de muncă sau orice altă persoană care a luat la cunoștință producerea accidentului trebuie să anunțe angajatorul despre eveniment.
La rândul său angajatorul are obligația ca în cazul unui eveniment de muncă (accident de muncă) să-l comunice la:
– inspectoratele teritoriale de muncă
– asiguratorului în cazul în care acest eveniment a fost urmat de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces;
– organele de urmărire penală, după caz.
În cazul în care printre victimele evenimentului de muncă există și lucrări ai altor angajatori, angajatorul unde s-a produs evenimentul are obligația de comunica situația angajatorilor victimelor.
De asemenea, angajatorul are obligația de a lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepția cazurilor în care menținerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaților sau ar pune în pericol viața lucrătorilor și a celorlalți participanți la procesul muncii.
Dacă trebuie să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după posibilități, schițe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica și se vor ridica orice obiecte care conțin sau poartă o urmă a evenimentului. Obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea și vor constitui probe în cercetarea evenimentului.
Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.
Odată comunicat evenimentul, trebuie să se treacă imediat la următoarea fază, și anume, cercetarea evenimentului, care are ca scop stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare și, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul și/sau invaliditatea lucrătorilor, precum și a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor județe decât județul unde are sediul social angajatorul se va face de către inspectoratul teritorial de muncă pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul.
Dincolo de toate aceste aspecte, este important ca angajatorul să organizeze activități de prevenire și protecție, întrucât este mai ușor să previi decât iei măsuri după un accident de muncă.
Prin urmare, o bună soluție pentru desfășurarea unor activități de prevenire și protecție este apelarea la o firmă de protecție a muncii din București, care oferă servicii de securitatea muncii și SU de înaltă calitate.
Euramis Consulting vă poate ajuta să vă conformați prevederilor legale și să înțelegi cum trebuie procedat pentru a preveni și proteja lucrătorii în fiecare moment.