Care sunt normele de protecția muncii în școli?
Pentru numărul mare de membri din interior, școlile, grădinițele, universitățile și toate celelalte instituții de învățământ reprezintă medii aparte unde siguranța și protecția la locul de muncă trebuie asigurate într-un mod special. Pentru orice fel de întrebări legate de siguranța muncii în școli, dar și pentru consultanță de specialitate este recomandat să luați legătura cu o firmă de protecția muncii precum Euramis care vă poate oferi o analiză amănunțită a factorilor de risc.
Protecția muncii în școli este o activitate care se desfășoară nu doar pentru bunăstarea cadrelor didactice, ci și pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru elevii înscriși, dar și familiile acestora. Astfel, spre deosebire de alte locuri de muncă unde se urmărește exclusiv starea de sănătate a personalului angajat, în cazul școlilor trebuie avut întotdeauna în vedere protecția mai multor categorii de persoane:
・cadrele didactice;
・personalul cu funcții auxiliare;
・elevii și familiile lor.
Mai ales pentru elevi, școala este locul unde își petrec o importantă parte din cursul zilei. În special dacă este vorba de elevi care desfășoară și activități în afara orelor de curs în cadrul aceleiași instituții, timpul petrecut la școală poate depăși ca număr de ore timpul petrecut treaz acasă, cu familia. De aceea, școala trebuie să reprezinte pentru acești copii un mediu sigur, fără factori de risc.
Cine este responsabil cu implementarea normelor de protecție în școli și în ce constau acestea?
De protecția tuturor grupurilor de persoane menționate mai sus răspunde directorul unității împreună cu o comisie de securitate și sănătate în muncă. Iar câteva din responsabilitățile pe care le au sunt:
-
evaluarea riscurilor de îmbolnăvire sau accident și stabilirea măsurilor de prevenire și înlăturare a acestora;
-
selectarea și punerea în aplicare a măsurilor de prevenire stabilite în urma evaluării;
-
asigurarea sănătății și securității la locul de muncă din toate punctele de vedere;
-
includerea în fișa postului a responsabilităților și atribuțiilor tuturor angajaților din interiorul unității de învățământ;
-
elaborarea unor instrucțiuni personalizate de protecție a muncii în școli specifice unității de învățământ în care își desfășoară activitatea;
-
evaluarea capacității fiecărui angajat de a-și îndeplini atribuțiile pentru asigurarea sănătății și protecției la locul de muncă;
-
asigurarea tuturor resurselor necesare pentru instruire a cadrelor didactice și a personalului cu funcții auxiliare;
-
informarea și pregătirea tuturor persoanelor vizate prin punerea la dispoziție de materiale instructive precum manualele, filmele educaționale și fișele tehnice de securitate.
Norme de securitate în școli în cadrul laboratoarelor
Laboratoarele fac obiectul unui instructaj aparte de protecție a securității și sănătății în școli. În cadrul acestor încăperi cu destinație specială normele de protecție a muncii pot fi mai multe și particularizate în funcție de specificul activităților desfășurate.
Într-o unitate de învățământ pot exista diferite tipuri de laboratoare, dar cele mai comune dintre acestea sunt:
・laboratorul de informatică;
・laboratorul de chimie;
・laboratorul de fizică;
・laboratorul de biologie.
Toate aceste spații sunt amenajate și dotate cu scopul facilitării predării unei anumite materii, dar ținând cont în permanență de reducerea riscurilor de accidentare prin folosirea incorectă a aparaturii. Spre deosebire de alte săli de curs, laboratoarele sunt dotate cu diferite echipamente cu grad mare de risc.
În laboratorul de informatică de exemplu, numărul mare al calculatoarelor și prizelor reprezintă un risc crescut de incendiu. Pe de altă parte, în laboratorul de fizică substanțele chimice reprezintă un risc prin nivelul lor de toxicitate și reacțiile alergice pe care le pot provoca în contact cu pielea. Laboratorul de fizică, ca și cel de informatică, poate fi dotat cu diverse aparate ce pot lua foc din cauza suprasolicitării sau utilizării necorespunzătoare. Iar în laboratorul de biologie, principalele riscuri sunt reprezentate de exponatele din formol folosite de către profesori pentru explicarea materiei.
În cele mai multe cazuri, accesul în laboratorul de informatică nu se face decât în prezența cadrelor didactice, iar în timpul în care acestea nu sunt folosite, sălile de clasă special amenajate pentru a fi transformate în laborator sunt închise.
De asemenea, la fiecare început de an, pentru diminuarea riscurilor, elevilor le sunt prezentate în prima oră de curs normele de protecție a muncii pentru fiecare laborator în parte de către cadrul didactic care folosește laboratorul.
În cazul producerii unui accident într-unul din laboratoarele din unitățile de învățământ, cadrele didactice trebuie să procedeze în funcție de gravitatea situației în următoarele moduri:
-
acordarea primului ajutor;
-
anunțarea cabinetului medical;
-
transportarea victimei la cabinet;
-
transportarea victimei la cel mai apropiat spital.