Blog

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald!

Poate ți se pare că exagerăm, dar întoarce-te la articolul nostru peste câteva luni și vei vedea că am avut dreptate. Se anunță deja o vară caniculară și persoanele care lucrează afară, în aer liber, prezintă un risc mai mare de supraîncălzire. Lucrările pe acoperiș, șantierele, câmpurile și oricare alte locuri în aer liber unde anumiți lucrători își desfășoară activitatea pe timp de vară pot fi extrem de periculoase pentru sănătate. Dar, din fericire, dacă te numeri printre cei care trebuie să muncească afară pe timp de vară, să știi că nu trebuie să-ți faci prea mari griji dacă te pregătești corespunzător și urmezi sfaturile noastre din acest articol. Ca firmă de protecția muncii București știm exact ce trebuie să faci ca să ai grijă de sănătatea ta în timpul programului de lucru. Iată cum trebuie să procedezi ca să te ferești de căldură!

1. Minimizează reflexia UV și căldura emanate de suprafețele de lucru

Anumite suprafețe de lucru, cum ar fi metalul, pot deveni destul de fierbinți când soarele strălucește puternic. Iar suprafețele lucioase pot reflecta razele UV. De aceea, este bine să te asiguri că păstrezi aceste materiale departe de lumina directă a soarelui până când ești gata să le folosești sau, dacă nu le poți închide într-un adăpost, măcar le poți acoperi.

2. Evită consumul de alcool și cafea

Oricât de mult ai iubi cafeaua, este bine să menții consumul de cofeină la un nivel scăzut în timpul verii, mai ales dacă lucrezi afară. Consumul unei cantități excesive de cofeină poate duce la deshidratare. Ai grijă că și băuturile energizante au și cofeină. Mai mult, același lucru este valabil și pentru alcool, care are și efecte deshidratante. Nu bea la locul de muncă nici cafea și nici alcool și ai grijă și în timpul petrecerilor de după program. După o zi lungă și extenuantă de muncă, corpul tău nu va fi prea fericit dacă exagerezi cu cafeaua și alcoolul și nu va da un randament bun nici a doua zi la serviciu.

Băuturile care pot reface electroliții pierduți chiar funcționează, dar ai grijă la cele pline de zahăr sau carbohidrați. Pe de altă parte, când vine vorba de hidratare, este de la sine înțeles că apa este cea mai bună alegere pe caniculă.

3. Mănâncă mai ușor

Spune pas cheeseburger-ului și cartofilor prăjiți la prânz, dacă este vară și temperaturile din termometre ating valori extreme. Pe vreme caldă, corpul tău va funcționa cel mai bine atunci când consumi legume, zarzavaturi, fructe proaspete și nuci pentru a-ți lua porția de electroliții și a te hidrata. Mănâncă multă țelină, castraveții, salată verde și pepene verde pentru a te menține hidratat. Mâncărurile grase, prăjite și grele, în special carnea bogată în proteine, forțează organismul să lucreze peste program și să folosească mai multă căldură metabolică pentru a descompune alimentele grele. Dar dacă mănânci mai des și mai ușor pe timpul zile, sistemul tău digestiv va avea parte de binemeritate pauze.

9. Puțină mâncare mai iute nu este o idee rea

Oamenii care trăiesc în zone cu climă mai caldă, cum ar fi America Centrală și de Sud, Caraibe, Africa, Asia de Sud-Est și India, știu ce mâncare este cea mai bună pe vreme caldă și sting focul cu foc consumând alimente picante. Deși inițial s-ar putea să ți se pară o alegere nepotrivită, să știi că există o logică în spatele acestei practici. Mâncarea condimentată poate răci corpul, deoarece alimentele condimentate determină accelerarea circulației sângelui și intensificarea transpirației. Iar transpirația este un mecanism eficient și natural de răcire a corpului.

10. Prioritizează ceea ce este cu adevărat necesar și lasă restul pe mai târziu

Să muncești inteligent pe timp de vară nu înseamnă doar să-ți iei pauze în mod regulat, ci și să acorzi prioritate sarcinilor mai dificile, dar care pot fi efectuate înainte ca soarele să transforme mediul tău de lucru într-un cuptor încins. Dacă este posibil, alocă diminețile celor mai solicitante sarcini, ca să scapi de ele când căldura este în toi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment