Totul despre fișa individuală de instructaj
Fișele individuale de instruire în domeniul situațiilor de urgență sunt niște materiale de format A5, de culoare albă și tipărite cu tuș roșu. Pe coperta din față ele au scris cu majuscule FIȘĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUCTAJ ÎN DOMENIUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ, iar în cadrul companiei constituie dovada instruirii periodice a angajaților. Responsabilul cu păstrarea fișelor individuale de instruire este conducătorul unității.
Modul corect de completare al unei fișe individuale de instructaj
Aceste documente sunt numite fișe individuale de instructaj deoarece există câte una pentru fiecare angajat din cadrul companiei. Astfel, sub numele documentului, tot pe coperta din față se completează numele și prenumele angajatului căruia îi aparține, locul de muncă, legitimația, precum și domiciliul acestuia.
Numele angajatului se completează în clar, exact așa cum apare el în buletin, iar în situația în care cineva își schimbă numele, persoana în cauză este obligată să anunțe cât mai repede societatea unde lucrează pentru ca numele ei din fișa individuală să fie corectat. Corectura se face prin trecere în paranteză a vechiului nume și scrierea celui nou deasupra.
În spațiul liber destinat locului de muncă se trece numele complet al departamentului în care angajatul își desfășoară activitatea. Numele societății nu este suficient deoarece angajatul poate să nu-și îndeplinească sarcinile în cadrul unui birou din sediul acesteia, ci pe șantier, la o clinică, la un punct de lucru sau la terți în funcție de natura muncii sale.
Dacă nu cunoașteți legitimația unui angajat, puteți să vă informați în legătură cu completarea acestui detaliu la biroul de resurse umane și să o preluați de acolo.
De asemenea și rândul cu domiciliul crează o oarecare confuzie în momentul completării deoarece există persoane care au trecută în cartea de identitate o adresă și în realitate locuiesc în cu totul altă parte. Dar cel mai bine în acest caz este să completați acest spațiu cu adresa din cartea de identitate deoarece reședința actuală o puteți trece pe declarația de traseu.
După însemnarea pe copertă a tuturor informațiilor personale menționate mai sus, se poate trece la completarea primei pagini. Deoarece numele și prenumele angajatului apar pe copertă, în această pagină primele informații pe care trebuie să le completați sunt data și locul nașterii. Și acestea se pot prelua din cartea de identitate și nu lasă loc de interpretări în completare.
Pe de altă parte, următoarea rubrică se referă la studiile angajatului pe care dacă nu le cunoașteți, le puteți afla la fel ca legitimația, tot de la biroul de resurse umane. În cazul în care angajatul a adus la locul său de muncă diplome care să ateste școala absolvită, atunci calificarea sa se poate nota exact la fel cum apare pe acestea.
Din nou, și pe prima pagină a fișei de instructaj apare locul de muncă. Dar de data aceasta în locul departamentului unde angajatul își desfășoară activitatea puteți completa cu termenul ce definește locul respectiv și anume: birou, depozit, magazin, secție de producție etc.
După aceste detalii următoarele informații ce trebuie completate pe fișa de instructaj individual sunt instructajul introductiv general ce cuprinde data primei instruiri, timpul de instruire, numele persoanei care asigură instructajul, conținutul instruirii și semnătura celui ce a asigurat pregătirea.
Pentru instructajul la locul de muncă se completează data, specialitatea angajatului care trebuie să fie aceeași cu cea din prima parte a fișei, durata de timp în care s-a efectuat instructajul ce nu poate fi mai mică de opt ore, numele celui care a asigurat instruirea și conținutul acesteia și la final semnătura conducătorului locului de muncă respectiv după ce acesta a efectuat verificarea.
Tot pe fișa de instructaj mai sunt scrise și admiterea la lucru și data la care a avut loc aceasta. Admiterea la lucru trebuie făcută doar de către un superior.
De unde se poate achiziționa o fișă individuală de instructaj?
Fișele individuale de instructaj se pot comanda online sau se cumpără din magazine fizice precum librării și papetării.
Fișa individuală de instructaj este un document obligatoriu pentru fiecare angajat. De aceea, dacă aveți orice fel de nelămuriri în legătură cu aceasta, nu ezitați să apelați la o firmă de protecția muncii care să vă dea toate detaliile care vă interesează.