Nanomaterialele din lucrările de întreținere: Riscuri profesionale și prevenirea lor
Domeniul nanotehnologiei avansează rapid, iar utilizarea nanomaterialelor devine tot mai frecventă atât în viața de zi cu zi, cât și la locul de muncă. Acest lucru înseamnă că numărul lucrătorilor din întreținere care ar putea fi expuși la astfel de nanomateriale este mai mare. În ciuda cercetărilor în curs, domeniul nanomaterialelor evoluează mai rapid decât cunoștințele despre efectele lor asupra sănătății și securității. Există multe aspecte încă necunoscute, ceea ce ridică întrebări în legătură cu evaluarea riscurilor pentru sănătate și securitate la locul de muncă (SSM).
Ce sunt nanomaterialele?
Nanomaterialele sunt materiale care conțin particule cu una sau mai multe dimensiuni între 1 și 100 nm (1), o scală comparabilă cu atomii și moleculele. Acestea pot fi naturale, cum ar fi cele provenite de la emisiile vulcanice, fie pot fi produse secundare involuntare ale activităților umane, cum ar fi cele conținute în gazele de eșapament ale motoarelor diesel.
Exemple de nanomateriale la care lucrătorii de întreținere pot fi expuși și posibile pericole pentru sănătatea lor
Nanoparticule de argint
Utilizarea nanoparticulelor de argint reprezintă un risc potențial pentru sănătatea umană, astfel încât a fost solicitat un aviz științific din partea Comitetului științific pentru riscurile sanitare emergente și identificate recent din UE privind efectele nanoparticulelor asupra sănătății, securității și mediul înconjurător, precum și rolul pe care îl joacă în rezistența la antibiotice.
Există motive de îngrijorare la faptul că nanoparticulele de argint pot avea efecte negative asupra sănătății, cum ar fi alergii, edem pulmonar și argiroză (de exemplu, decolorarea gri sau albastru cenușiu sau pigmentarea neagră a pielii, unghiilor, ochilor, membranelor mucoase sau organele interne produse de depozitele de argint), care nu pot fi ameliorate. Studiile făcute pe șoareci au scos la iveală faptul că nanoparticulele de argint pot ajunge în creier prin tractul respirator superior.
Nanoparticule din dioxid de titanium
Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) a clasificat particulele de dioxid de titan prin inhalare ca fiind un posibil agent cancerigen uman (din grupul 2B). Institutul Național pentru Siguranța și Sănătatea Ocupațională (NIOSH) din Statele Unite a recomandat limitele inferioare de expunere pentru particulele extra-fine de TiO2: 0,3 mg / m3 pentru nanoparticulele TiO2 (<100 nm), comparativ cu 2,4 mg / m3 pentru particule fine (> 100 nm).
Nanoparticule de siliciu
Studiile disponibile privind toxicitatea nanoparticulelor de silice se bazează pe efectele asupra sănătății acestui compus după expunere (acută sau subacută) la acesta prin tractul respirator. Inflamația pulmonară, formarea granulomului și emfizemul focal sunt unele dintre efectele raportate asupra sănătății.
Există trei căi posibile de expunere la nanomateriale la locul de muncă:
– Inhalarea este cea mai obișnuită cale de expunere la nanoparticule care se răspândesc prin aer la locul de muncă. Nanoparticulele inhalate pot fi ajunge în tractul respirator și în plămâni, în funcție de forma și dimensiunea lor. După inhalare, acestea pot traversa epiteliul pulmonar, intra în fluxul sanguin și ajunge la alte organe și țesuturi. De asemenea, au fost descoperite niște nanomateriale care, în urma inhalării, au ajuns în creier prin nervul olfactiv.
– Ingerarea poate rezulta din contactul accidentală mână- gura după atingerea suprafețelor contaminate sau ingerarea de alimente sau apă contaminată. Ingerarea poate să apară ca urmare a inhalării de nanomateriale, deoarece particulele inhalate, care sunt eliminate din căile respiratorii prin scara mucociliară pot fi înghițite. Unele nanomateriale ingerate pot depăși epiteliul intestinal, intra in sistemul circulator și ajunge la alte organe și țesuturi.
– Penetrarea cutanată este încă în curs de investigare. Pielea sănătoasă pare a fi o bună barieră împotriva absorbției nanomaterialelor. În cazul în care pielea este rănită, pare aparent mai puțin eficace, dar absorbția este posibil să fie mai mică decât cea produsă prin inhalare. Cu toate acestea, luând în considerare cele de mai sus, contactul cu pielea trebuie evitat și controlat în mod egal.
Prin urmare, potențialul de expunere depinde în principal de posibilitatea ca materialele să fie propagate prin aer și, prin urmare, sub formă de praf sau aerosol prezintă un risc potențial mai mare decât suspensiile în lichide, paste, materiale granulate sau compuși. Pe de altă parte, nanomaterialele în lichide au un potențial de risc mai mare decât nanostructurile fixe sau cu componente puternic legate, cum ar fi o matrice polimerică.
Prevenire
Angajatorii trebuie să efectueze evaluări periodice la locul de muncă și să adopte măsuri de prevenire adecvate. Această regulă se aplică și riscurilor posibile ale prezenței nanomaterialelor la locul de muncă.
Alegerea măsurilor de prevenire ar trebui să se bazeze pe evaluarea riscului la locul de muncă în cauză și ar trebui să fie în concordanță cu ierarhia de control, acordând prioritate eliminării și înlocuirii, urmată de măsuri tehnice la sursă, măsuri organizatorice și, în ultimă instanță, utilizarea echipamentului individual de protecție. În cazul în care există îndoieli cu privire la riscurile generate de nanomateriale, ar trebui aplicat principiul precauției în alegerea măsurilor preventive pentru evitarea expunerilor.
De asemenea, pentru prevenirea riscurilor este indicat să se apeleze la o firmă de protecție din București, cu peste 20 de ani de experiență în securitatea muncii. Este vorba de Euramis Consulting ai cărei specialiști pot identifica pericolele, evalua riscurile, elaborarea de instrucțiuni proprii de securitate a muncii și situații de urgență. Euramis este soluția perfectă în vederea evitării și combaterii riscurilor la sursă.
