Intrebari

Ce presupune o sancțiune disciplinară?

Ce presupune o sancțiune disciplinară?

 

Indiferent de cât modern este mediul în care lucrezi, la muncă există lucruri permise și lucruri interzise. Lucrurile permise sunt în general cele de bun simț, pe care le poți face în orice mediu public, dar nu ele sunt subiectul articolului nostru de azi, ci lucrurile nepermise, care atrag după ele și sancțiuni pentru angajați. Toate aceste sancțiuni sunt prevăzute în Codul Muncii, iar cea mai gravă dintre ele este concedierea angajatului prin desfacerea contractului individual de muncă.

 

Ce este abaterea disciplinară?

 

În articolul 247 din Codul Muncii, abaterea disciplinară este descrisă ca “o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.”

 

Un lucru pe care trebuie să-l reținem din citatul de mai sus este faptul că în Codul Muncii se specifică negru pe alb că pentru a fi considerată abatere disciplinară, o faptă trebuie să fie săvârșită cu vinovăție și astfel, un angajat nu poate fi acuzat de o încălcare a regulilor dacă are loc de exemplu, o eroare de comunicare. De aceea, pentru a evita orice neplăceri, angajatorii și persoanele responsabile cu instruirea angajaților trebuie să se asigure că aceștia au înțeles tot ce se așteaptă de la ei prin contractele de muncă, cunosc conținutul regulamentului intern, dar și normele de conduită.

 

Cum se sancționează o abatere disciplinară?

 

Legea permite angajatorului să aplice sancțiuni disciplinare în momentul în care observă că unul din angajați săi încalcă regulile firmei. Vom enumera mai jos tipurile de sancțiuni permise de lege, așa cum sunt ele enumerate în Codul Muncii, dar vrem să subliniem faptul că pentru o abatere disciplinară, angajatorul poate aplica o singură sancțiune după cum urmează:

 

  • avertismentul scris, considerat și cea mai ușoară formă de sancțiune este singura pedeapsă care nu presupune necesitatea efectuării unei cercetări disciplinare înainte de a fi aplicată;
  • retrogradarea din funcție pentru o durată de maxim 60 zile, perioadă în care angajatul va primi salariul corespunzător noii funcții impuse;
  • reducerea salariului de bază pe o perioadă cuprinsă între una și trei luni cu un procent de 5-10% din salariul de bază original;
  • reducerea salariului de bază și/sau doar a indemnizației de conducere pe o perioadă cuprinsă între una și trei luni cu un procent de 5-10%;
  • concedierea angajatului prin desfacerea contractului de muncă pe motivul abaterii disciplinare.

 

Sunt interzise amenzile disciplinare indiferent de abaterea săvârșită și din acest motiv niciun angajator de pe teritoriul României nu-și poate sancționa în acest mod angajații.

 

Ce presupune cercetarea disciplinară?

 

Așa cum am menționat și în cadrul listei de mai sus, doar avertismentul scris care nu afectează în niciun fel remunerația sau statutul în cadrul firmei al salariatului vinovat poate fi aplicat ca sancțiune fără o cercetare disciplinară. Celelalte sancțiuni pe de altă parte, presupun necesitatea organizării unei anchete prin care să se stabilească dacă angajatul în cauză este sau nu vinovat de abatere discplinară la locul de muncă.

 

Pentru efectuarea anchetei, conform Codului Muncii, este necesar ca angajatul să fie notificat în scris în legătură cu data, ora și locul întrevederii cu persoana însărcinată cu desfășurarea anchetei. În urma acestei întâlniri, se va întruni o comisie al cărei scop este de a analiza cazul respectiv și în fața căreia legea dă angajatului dreptul de a se apăra pe cont propriu, dar și sprijinit de un avocat sau de un reprezentant al sindicatului său.

 

În cazul în care angajatul nu își exercită dreptul de a participa la întrunirea comisiei, angajatorul poate să-l sancționeze pentru abaterea disciplinară de care este acuzat fără a duce mai departe ancheta.

 

Cum se aplică sancțiunile disciplinare?

 

După demonstrarea vinovăției unui angajat, angajatorul îl poate sancționa în termen de 30 de zile calendaristice de la săvârșirea faptei, dar nu mai târziu de șase luni. Sancțiunea pentru abaterea disciplinară se comunică în scris angajatului, iar dacă acesta nu primește și alte sancțiuni pentru o perioadă de 12 luni de la aplicarea pedepsei, aceasta este radiată.

 

Pe scurt, acestea sunt cele mai importante informații despre abaterile și sancțiunile disciplinare pe care ar trebui să le cunoască orice angajat. În calitate de angajator pe de altă parte, pentru o mai bună informare a personalului asupra modului de a evita sancţiunile disciplinare provenind din aspectele de securitate şi sănătate în muncă, ai putea colabora cu o firmă de protecția muncii din București care să efectueze un training profesional pentru a evita situațiile delicate.

 

 

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Share
Publicat de
Paraicu Adrian

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

4 weeks In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

4 weeks In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

4 weeks In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

4 weeks In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

4 weeks In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

4 weeks In urma