Ce obligații speciale are angajatorul când temperaturile ajung la valori extrem de scăzute?
În țara noastră temperaturile ajung la valori extrem de scăzute în lunile de iarna. Începând cu luna ianuarie și uneori până la jumătatea lunii martie, există zile în care temperaturile ajung și la -20 de grade Celsius. În astfel de situații angajatorii, dar și lucrătorul desemnat sau comitetul SSM au obligația de a lua măsuri pentru prevenirea accidentelor sau îmbolnăvirilor determinate de frig.
În ce condiții temperaturile de afară sunt considerate extreme?
Pe timp de vară temperaturile ce depășesc 37 de grade Celsius corelate cu condiții de umiditate foarte crescută sunt considerate temperaturi extreme. Pe de altă parte, la polul opus, temperaturile extreme iarna sunt considerate temperaturile mai mici de -20 de grade Celsius în zilele cu vânt foarte puternic.
Instituția din România care măsoară și monitorizează aceste valori ale temperaturilor se numește Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie care transmite datele sale tuturor centrelor aflate în diferite regiuni ale țării.
Ce puteți face ca angajator pentru a vă feri salariații de temperaturile extrem de scăzute din timpul iernii?
Dacă aveți angajați pe teren care din natura muncii pe care o desfășoară sunt obligați să petreacă timp afară și să suporte vremea extremă, atunci puteți să le oferiți de exemplu ceai fierbinte cu care să se încălzească. O jumătate de litru sau un litru de persoană pentru un schimb ar trebui să fie o cantitate suficientă.
De asemenea, chiar dacă sarcinile pe care un angajat este obligat să le îndeplinească nu pot fi efectuate decât afară, puteți să-i acordați pauze la intervale regulate de tinp pentru ca acesta să-și refacă capacitatea de termoreglare a corpului asigurându-i un spațiu mobil sau fix încălzit corespunzător.
Asigurarea echipamentului de protecție adecvat temperaturilor extrem de scăzute este tot una din îndatoririle dumneavoastră ca angajator. Pentru a vă asigura că toți salariații dumneavoastră își pot desfășura sarcinile în condiții optime, vă recomandăm să investiți pentru ei în îmbrăcăminte de iarnă care sa protejeze de frig și de vânt.
Din fericire, zilele cu temperaturi extreme nu sunt foarte numeroase în România și de aceea în majoritatea timpului din an salariații dumneavoastră nu se expun niciunui risc chiar dacă sunt obligați să-și desfășoare sarcinile afară. De aceea, ca angajator, o soluție potrivită pe care o aveți la îndemână pentru a evita riscul de îngheț în cazuri extreme, este să scurtați ziua de lucru atunci când starea vremii rămâne neschimbată pentru o durată mai mare de două zile consecutive.
Cum se pot preveni cazurile de îmbolnăvire în rândul angajaților din cauza temperaturilor extrem de scăzute?
Chiar dacă în calitate de angajator nu trebuie să suportați plata concediului medical decât în primele cinci zile de absență ale angajatului, tot nu este de dorit ca un salariat să fie nevoit să lipsească în mod subit. Absența unuia din angajați afectează lucrul de echipă și bineînțeles eficiența acestuia făcând ca pe timp mai lung productivitatea companiei să aibă de suferit. De aceea, pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire a angajaților dumneavoastră, vă recomandăm să le asigurați câte un examen medical care să-i ajute să descopere din timp eventualelele probleme de sănătate.
Este mai simplu să previi decât să repari și de aceea dacă știți din timp care sunt angajații mai predispuși la riscul de îmbolnăvire din cauza temperaturilor extreme, atunci puteți lua măsuri preventive. De asemenea, în cazul în care vă este imposibil să vă scutiți angajații de petrecerea unui timp îndelungat afară în frig, trebuie să vă asigurați că în orice moment, în caz de criză, le puteți acorda imediat primul ajutor și de asemenea aveți posibilitatea de a-i transporta la cea mai apropiată unitate sanitară.
Există și o serie de analize incluse în examenul medical la angajare în cazul posturilor ce presupun lucrul la temperaturi foarte scăzute. Este vorba de examenul clinic general, ECG-ul și examenul sumar de urină. De asemenea, în lege sunt menționate și o serie de contraindicații și boli de care trebuie să țineți cont atunci când angajați o persoană să lucreze în condiții extreme ca de exemplu: sinuzita cronică, sindromul Raynaud, bolile cronice ale aparatului cardiovascular, afecțiunile musculo-osteo-articulare sau astmul bronșic.
Prin lege sunteți obligat ca angajator să țineți cont de aceste afecțiuni când angajați persoane care vor lucra în condiții extreme și pentru a fi convins că nu riscați sancțiuni, vă recomandăm în permanență colaborarea cu o firmă de protecția muncii care să vă ofere consultanță de specialitate.