Cât de mult afectează factorii alergeni productivitatea angajaților la locul de muncă?
Când vine vorba de alergii, alegerea angajaților se aseamănă mult cu o extragere la sorți. În cele mai multe cazuri acestea nu reprezintă un factor de alegere a angajaților unei companii, dar fără a face nicio discriminare, niciun angajator nu-și dorește salariați cu probleme de sănătate. Mai ales dacă este vorba de alergii la praf sau mucegai, angajatorul are mult de pierdut dacă salariatul său se confruntă pe parcursul programului cu reacții alergice reprezentând episoade de tuse, strănut, mâncărimi ale nasului sau ochilor și dificultăți în respirație care reduc productivitatea muncii. De aceea, este de datoria sa să asigure un mediu cât mai curat pentru angajații săi.
Dacă administrați o companie și nu știți ce măsuri trebuie să luați pentru a preveni reacțiile alergice ale angajaților dumneavoastră, puteți lua legătura cu Euramis, o firmă de protecția muncii din București și stabili împreună cele mai bune soluții.
Expunerea angajaților la agenți biologici și ce obligații aveți ca angajator?
Conform datelor statistice furnizate de Registrul operativ național al bolilor profesionale unele din cele mai comune cazuri de îmbolnăviri cauzate de condițiile neprielnice la locul de muncă pot fi de următoarele tipuri:
・astm bronșic;
・rinită alergică;
・boli infecțioase;
・boli de piele.
De asemenea, dintre cele patru tipuri de afecțiuni menționate mai sus, cele mai comune sunt cazurile de astm bronșic și rinite alergice pe care le dezvoltă angajații care își desfășoară activitatea în locuri cu pondere mare de umiditate și slab iluminate. Indiferent de starea de sănătate a angajatului, expunerea la un mediu neprielnic poate determina apariția astmului și a alergiilor.
Când organismul uman se expune unor factori externi pe care îi consideră periculoși, sistemul imunitar produce anticorpi care generează reacții alergice pentru apărare a corpului. Astmul reprezintă o afecțiune a aparatului respirator și se estimează că nu mai puțin de 10% din populație prezintă anticorpi IgE care reacționează la mucegai și determină reacții alergice puternice.
Mucegaiul este unul din factorii care se încadrează la clasa de pericole biologice la care vă supuneți angajații și odată ce ați descoperit acest factor de risc sunteți obligat să luați toate măsurile necesare pentru eliminarea acestuia.
Ce poate face un angajat care se confruntă cu alergii din cauza locului său de muncă?
Se întâmplă des în cazul bibliotecilor, arhivelor și chiar și librăriilor ca din cauza condițiilor precare ale construcției sau modului de depozitare a cărților și documentelor să apară mucegai și angajații să se confrunte cu probleme de sănătate. În aceste situații, legal, ei au dreptul să vă sesizeze în calitate de angajator și să vă ceară să le creați condiții normale de muncă pentru a respecta prevederile HG nr. 1091/2006.
Astfel, în cazul în care ați primit o astfel de înregistrare, din punct de vedere legal aveți următoarele obligații pentru a asigura confortul angajatului în cauză:
・izolarea termică a spațiul de lucru pentru asigurarea unei temperaturi optime pe tot parcursul anului și prevenirea apariției mucegaiului;
・curățarea și renovarea pardoselilor, pereților, plafoanelor din încăperi și renovarea acestora pentru a obține condiții optime de igienă;
・asigurarea unor încăperi de lucru cu o suprafață, o înălțime și un volum suficient de aer pentru aerisire, dar și libertate de mișcare.
În sesizare angajatul vă poate solicita să menționați și măsurile pe care le veți lua sau le-ați luat deja pentru asigurarea condițiilor optime de lucru. Iar în cazul în care nu vă conformați, angajatul poate sesiza organele competente și pe lângă faptul că veți primi dispoziții în scris în care este specificat și termenul de realizare a îmbunătățirilor, va trebui să plătiți și amenzi contravenționale pentru nerespectarea condițiilor de muncă.
Este îndreptățit un angajat care suferă de alergii să-și ia concediu medical?
Un angajat care a dezvoltat o alergie la praf sau mucegai din cauza condițiilor de la serviciu, poate solicita medicului de familie acordarea de concediu medical până la momentul ameliorării stării de sănătate sau îmbunătățirii condițiilor de muncă. Pe de altă parte, dacă cererea sa va fi sau nu aprobată este o decizie la latitudinea medicului de familie. Însă chiar și independent de această decizie, dumneavoastră, în calitate de angajator, vă rămâne obligația de a face îmbunătățirile necesare pentru a asigura condiții optime de muncă.