Care sunt atribuțiile cadrului tehnic PSI
Operatorii economici sunt obligați să se ocupe de angajarea unui cadru tehnic sau unui personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării contra incendiilor, în cazul în care:
Dețin sau își desfășoară activitatea în:
– clădiri civile care fac parte din categorii de importanță excepțională și deosebită, care sunt încadrate potrivit reglementărilor tehnice specifice, indiferent de aria construită, regimul de înălțime sau destinație;
– clădiri pentru comerț ce au o suprafață desfășurată mai mare de 1.000 m2;
– clădiri turistice care îndeplinesc funcții de cazare: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hoteluri, mini-hoteluri, bungalow-uri, sate de vacanta, pensiuni turistice, cabane turistice, pensiuni agroturistice si altele similare, inclusiv unitățile de alimentație din incinta acestora, cu peste 200 de locuri;
– clădiri sau spații amenajate în clădiri, cu scopul de îngrijire a sănătății, cu peste 100 de paturi;
– teatre cu peste 200 de locuri;
– săli de sport, săli de spectacol, clădiri pentru activități sportive cu peste 600 de locuri.
Pentru a îndeplini atribuțiile în ceea ce privește apărarea contra incendiilor, operatorii economici sunt obligați să angajeze cel puțin un cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării contra incendiilor sau personal de specialitate. Pentru a face acest lucru au la îndemâna două posibilități:
1) Pot desemna un salariat din rândul personalului să îndeplinească și atributii specifice în domeniul apărării contra incendiilor;
2) Pot încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică atestată, conform legii, pentru a desfășura activități în domeniul apărării contra incendiilor.
Atribuțiile care revin cadrului tehnic sau personalului de specialitate în domeniul apărării contra incendiilor se stabilesc și se detaliază astfel încât să permită îndeplinirea obligațiilor legale ale administratorului operatorului economic sau conducătorului instituției.
Potrivit art. 26 alin (1) din Legea nr. vistabet casino. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cadrul tehnic sau personalul de specialitate desemnate/desemnaţi la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate în domeniul apărării contra incendiilor au următoarele obligații principale:
- a) se ocupă de elaborarea programele de optimizare a capacităţii de apărare contra incendiilor în domeniul de activitate a autorităţii respective;
- b) propun reglementări tehnice şi organizatorice a activităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;
- c) se ocupă de controlul modului de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea contra incendiilor, în cadrul instituţiei publice care i-a desemnat;
- d) elaborează şi supun spre analiză ministrului de resort sau conducătorului instituţiei, după caz, raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de activitate;
- e) analizează anual respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă private din instituţiile şi unităţile subordonate, dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor şi fac propuneri de optimizare a acestora;
- f) se ocupă de elaborarea şi înaintarea spre aprobare a unor programe de informare şi educaţie specifică.
(2) Formarea şi evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării contra incendiilor se realizează de către unităţile abilitate în condiţiile legii, iar certificarea competenţei profesionale se realizează de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă autorizat la Centrul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
Potrivit art.27 alin (1) din aceeași lege, cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, au următoarele obligații:
– trebuie să participe la elaborarea și aplicarea concepției de apărare contra incendiilor la nivelul instituției sau operatorului economic;
– trebuie să controleze aplicarea normelor de apărare contra incendiilor;
– propun bugetul cu fondurile necesare organizării activității de apărare contra incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea contra incendiilor și echipamente de protecție specifice;
– îndrumă și controlează activitatea de apărare contra incendiilor și analizează respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgență voluntare sau private, după caz, în instituția din care face parte;
– prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situația impune, raportul de evaluare a capacității de apărare contra incendiilor;
-acordă sprijin și asistență tehnică de specialitate centrelor operative pentru situații de urgență în îndeplinirea atribuțiilor.
Formarea, evaluarea și certificarea competenței profesionale a cadrelor tehnice sau personalului cu atribuții în domeniul apărării contra incendiilor se realizează în centre de formare și evaluare abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupaționale recunoscute la nivel national.
Pentru salariații desemnați din rândul personalului, atribuțiile din domeniul apărării contra incendiilor se stabilesc în fișele posturilor.
Pentru aflarea mai multor informații cu privire la situațiile de urgență, apelați la serviciile Euramis Consulting, firmă de protecția muncii București. Specialiștii în protecția și securitatea muncii vă vor ajuta să vă conformați cerințelor legale în vigoare cu privire la situațiile de urgență în București și în toată țara.
Ei se vor ocupa de evaluarea riscului de incendiu, organizarea activității de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă potrivit reglementărilor legale în vigoare etc.
Așadar, contactați echipa Euramis, fiindcă este o parte a soluției!