Blog

Securitatea și sănătatea în muncă în era tehnologiei

Epoca în care trăim și ne desfășurăm activitatea se remarcă printr-o evoluție accelerată a tehnologiei. În prezent există foarte multe instrumente online ce facilitează modul de desfășurarea al proceselor de muncă, iar numărul lor este într-o continuă creștere. Evoluția tehnologică a dus și la schimbări radicale și în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă.

 

Mai nou, tot mai multe firme de protecția muncii din București și nu numai și-au îndreptat atenția către instrumente tehnoloice performante prin care și-au îmbunătățit radical serviciile oferite companiilor cu care colaborează, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Pentru o mai bună cunoaștere a modului în care se desfășoară activitățile de protecție a securității și sănătății în muncă, vom discuta în continuare despre tipurile de instrumente electronice de care se folosesc serviciile externe și cum contribuie aceste instrumente la eficientizarea proceselor desfășurate.

 

În ce constau instrumentele electronice și cele online destinate securității și sănătății în muncă?

 

Instrumentele electronice sau online pe care le folosesc firmele de protecția muncii sunt niște aplicații software speciale, care pot fi utilizate de pe o gamă largă de terminale cu acces la internet precum computerele, tabletele sau telefoanele mobile. Acestea țin locul instrumentelor tradiționale, ca de exemplu fișele informative sau listele de verificare și ajută la scurtarea timpului de găsire a informațiilor necesare, acestea putând fi identificate în doar câteva secunde, prin accesarea unei baze de date.

 

Aplicațiile online presupun furnizarea unor date și generarea pe baza acestora a unor soluții personalizate, iar cu ajutorul informațiilor obținute, utilizatorul este capabil să ia deciziile potrivite cu privire la activitățile din domeniul securității și sănătății în muncă.

 

Importanța instrumentelor electronice sau online pentru securitatea și sănătatea în muncă

 

Indiferent de nivelul ei, orice companie, întreprindere individuală și altă formă legală de asociație care desfășoară activități economice poate beneficia de utilizarea instrumentelor electronice destinate securității și sănătății în muncă. Un lucru extraordinar legat de aceste instrumente este posibilitatea de a le personaliza în vederea îndeplinirii unor scopuri generale sau specifice în funcție de context și nevoi. În plus, prin calitățile pe care le au, ele mai oferă și următoarele avantaje:

 

  • simplificarea modului de evaluare a riscurilor în muncă la care se expun angajații, proces de maximă importanță pentru o firmă de protecție a muncii;
  • facilitarea modului de aplicare a legislației în vigoare privind domeniul securității și sănătății în muncă, precum și îndeplinirea obligațiilor pe care organizația pentru care se folosesc instrumentele electronice în cauză;
  • prevenirea riscurilor de accident la locul de muncă și dezvoltare a bolilor profesionale;
  • facilitarea descoperirii riscurilor din muncă la care se expune fiecare angajat în parte;
  • facilitarea comunicării dintre serviciile externe de protecție a muncii, inspectorii ITM și reprezentanții instituțiilor de stat cu autoritate în acest domeniu;
  • oferirea de informații exacte și rapide, precum și centralizarea acestora într-un format accesibil pentru persoanele direct interesate de ele, atât în cadrul sediilor de firmă, cât și în afara acestora, de către persoanele autorizate.

 

Cum poți dezvolta un instrument electronic special gândit pentru propria companie?

 

Este simplu să personalizezi până în cele mai mici detalii instrumentele electronice și pe cele online astfel încât ele să îndeplinească toate nevoile pe care le are compania pe care o conduci. Dacă un anumit instrument nu te satisface din diferite puncte de vedere, prin investiții financiare și de timp îl poți adapta nevoilor personale. Acest lucru presupune bineînțeles identificarea unor persoane capabile de astfel de rezultate, dar găsirea acestora, merită orice investiție pentru că eficiența unui program personalizat nu se compară cu cea a unuia pentru uz general.

 

Dacă nu este vorba de niște schimbări majore, costurile pentru dezvoltarea unor instrumente personalizate nu sunt foarte mari. În cele mai multe cazuri este vorba doar de adaptarea unui instrument deja existent la cerințele unei firme prin adăugarea de noi funcții.

 

Nu toate instrumentele electronice pentru securitatea și sănătatea în muncă sunt online, unele din ele fiind de la început gândite ca programe ce pot fi utilizate doar offline.

 

Cu excepția investiției, lucru care poate fi negociat cu dezvoltatorii instrumentului în cauză, o problemă importantă pe care o ridică programele speciale sunt drepturile de autor. O companie care solicită unui furnizor de servicii IT dezvoltarea unui instrument electronic complet personalizat, trebuie să stabilească de la început cu aceasta cui îi revin drepturile de autor după cedarea proiectului pentru a evita eventualele neplăceri ce pot apărea pe viitor.

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma