Vineri, 25 ianuarie 2019, poleiul a făcut victime în București. Din nefericire, două persoane au rămas fără picioare, după ce au alunecat sub tramvai. Aceștia au fost duși de urgență la spital.
Ploaia înghețată a cauzat probleme și troleibuzelor, care s-au deplasat cu mare greutate în urma depunerii de gheață pe cabluri.
Iarna ne dă bătăi de cap, iar în aceste condiții aspectul pe care trebuie să-l avem în vedere este cel legat de securitatea și sănătatea persoanelor care se duc și vin de la serviciu în fiecare zi.
În această perioadă pericolul de accidente din cauza vremii nefavorabile este tot mai mare, iar evitarea sa este imperios necesară.
Pentru ca numărul de accidente să nu crească, atât angajații, cât și angajatorii este bine să respecte o serie de norme privind securitatea și sănătatea lor.
Pentru prevenirea accidentelor datorate alunecării pe gheață, de exemplu, oamenii ar trebui să poarte încălțăminte cu talpă antiderapantă și să ocolească porțiunile mari cu polei. De asemenea, ar trebui să facă pași cât mai mărunți și mai deși.
Urcarea și coborarea din mijloace de transport vor trebui făcute cu grijă, fără grabă. La fel trebuie să se întâmple și la urcarea și coborârea scărilor interioare sau exterioare imobilelor, precum și a celor de la metrou. În acest caz se vor folosi balustradele laterale.
În drumul lor către serviciu și dinspre serviciu, angajații în calitatea lor de pietoni trebuie să evite circulația pe drumurile alunecoase sau blocate de zăpadă adunată.
Angajații au obligația de a nu circula sub acoperișuri unde există pericolul de căderi de țurțuri de gheață sau de zăpadă.
De asemenea, nu trebuie să circule pe drumuri ude, din cauza depunerii de zăpadă nu pot observa eventualele denivelări ale terenului, goluri etc.
La rândul lor și angajatorii trebuie să aibă în vedere asigurarea securității și sănătății angajaților lor. Din acest motiv, trebuie să se asigure că la locul de muncă există lopeți de nisip, sare, astfel încât zăpada și gheața să poată fi îndepărtată cu ușurință.
Administratorii diferitelor imobile vor avea obligația să ia măsuri de fiecare dată când vor exista căderi abundente de zăpadă. Aceștia se vor asigura că drumul de acces către unitate, treptele și trotuarele din fața acesteia sunt deszăpezite regulat, astfel încât să nu se producă accidente pe timpul circulației în aceste zone.
Totodată, pentru a evita orice pericol de accidente, gheața pe căile de circulație va trebui spartă, va trebui presărat nisip, sare sau produse chimice care contribuie la topirea zăpezii.
Pentru a nu bloca căile de circulație, angajatorii vor trebui să se asigure că zăpada care s-a adunat în urma deblocării căilor de circulație este îndepărtată din acea zonă, astfel că nu există niciun pericol de accidentare.
De asemenea, și țurțurii de gheață vor trebui îndepărtați de îndată ce se formează, pentru a evita accidentarea pietonilor în cazul în care se vor deprinde de pe acoperișuri. Pentru îndepărtarea lor se va folosi spărgătorul de gheață sau lopata.
Dacă clădirea este foarte înaltă și nu se poate ajunge la țurțurii periculoși, cel mai bine este să se apeleze la un echipaj de pompieri.
În cazul în care țurțurii vor cădea, zona unde au căzut va trebui împrejmuită și semnalizată corespunzător.
Prin respectarea acestor reguli simple se poate evita producerea de accidente nedorite. Securitatea și sănătatea oamenilor este mai importantă decât orice altceva.
Din acest motiv, pentru ca atât angajatorii, cât și angajații să se conformeze cerințelor legale în vigoare și să se poate desfășura activități de protecție, este indicat să se apeleze la o firmă de protecția muncii din București, precum Euramis Consulting, capabilă să le explice în detaliu acțiunile specifice din domeniul protecției muncii.
Specialiștii săi vor identifica și semnaliza pericolelor, evalua riscurile de accidentare, elabora instrucțiuni proprii de securitatea muncii, întocmi tematicile de instruire, instrui conducătorii la locul de muncă etc.
Iarna este un sezon extrem de dificil, dar specialiștii Euramis sunt mereu pregătiți să ofere cele mai bune soluții privind asigurarea securității și sănătății tuturor celor din câmpul muncii.
Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…
Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…
Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…
În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…
Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…
În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…