Noutati legislative în domeniul
situaţiilor de urgenţă (PSI)
Introducere
Prezenta informare aduce in atentie unele prevederi legale recente in domeniul situatiilor de urgenta sau PSI (Prevenire, stingere incendii). Informarea este insotita de scurte comentarii cu scopul de a va orienta in functie de domeniul dumneavoastra de interes, de a explicita unele aspecte mai greu de inteles sau care sunt usor de confundat de catre persoane care nu poseda pregatire superioara, de specialitate. Informarea nu este exhaustiva, am ales aspecte mai importante, relevante de aceia recomandam si citirea actelor normative anexate. Desigur, pentru clientii EURAMIS, stam la dispozitie cu eventuale lamuriri, detalii suplimentare. Formatul acestei informari este conceput a fi citit de care persoane ocupate, aflate sub presiunea timpului (comentariile sunt cat se poate de clare si de concise).
Acte normative noi sau modificate
-
Legea 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor modificata cu Legea nr. 170 din 29 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor.
-
Art. 19 lit. c aduce ca raspundere suplimentara pentru administrator, uilizator, conducator de institutie: să dispună oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor în cazul aplicării acestei sancţiuni contravenţionale complementare de către agentul constatator. Acest paragraf a avut viata scurta fiind modificat iar prin OU 52 din 03.11.2015:
c) „să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora;”
-
Art. 19 introduce o nouă literă litera i1), referitoare la Servicii private pentru situatii de urgenta.
-
Art. 30 aduce specificatii noi privind avizul si autorizatia de incendiu. Pentru a sti ce categorii de constructii se supun procedurii de avizare/autorizare PSI, trebuie sa consultati HG 1739/2006 actualizata cu HG 19/2014. De asemenea se reglementeaza prin OMAI 3/2011, Metodologia de avizare/autorizare PSI (Greu de spus de ce aceste prevederi atat de legate ca si continut, nu sunt cuprinse in acelasi act normativ). Tot OMAI 3/2011 explica diferenta intre aviz si autorizatie PSI (Avizul se obtine initial pentru faza de proiect, Autorizatia se obtine in urma examinarii, pe teren, a constructiei/amenajarii. Atat avizarea cat si autorizarea vizeaza respectarea „cerintei esentiale de securitate la incendiu”.
-
Se mai introduce un art. 301 care specifica detalii suplimentare pentru procedura de autorizare PSI a unor cladiri de importanta deosebita sau exceptionala (clasificate conf. Normativelor de proiectare PSI).
-
Art. 32 modifica unele cetinte ce trebuie indeplinite de Serviciile private si voluntare de urgenta.
-
Art. 44 introduce un nou aliniat 2, pe care il redam in intregime, fara comentarii, deoacece este clar si de interes pentru entitati economice care functioneaza si dupa masura dispunerii opriri din functiune de catre organele de control: «(2) Continuarea activităţii, după ce s-a dispus de către organele de control oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi se pedepseşte potrivit art. 348 din Codul penal.»
-
Art. 44, pct. I-IV majoreaza semnificativ cuantumul amenzilor pentru abateri in domeniul PSI.
-
Art. 44, pct. V se modifica, redam integral modificarea: «V. cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei:
a) începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, fără obţinerea avizului de securitate la incendiu;
b) punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu;
c) nerespectarea cerinţelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu ce impun pierderea valabilităţii acestora;
d) nerespectarea de către serviciile de urgenţă private, constituite ca societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a criteriilor de performanţă care au stat la baza emiterii avizelor de înfiinţare şi pentru sectorul de competenţă;
e) funcţionarea serviciilor de urgenţă private după anularea avizului de înfiinţare şi/sau avizului pentru sectorul de competenţă.»
Serviciiile prestatoare in domeniul situatiilor de urgenta private si voluntare se constituie si se doteaza in baza ordinului OMAI nr. 158/2007.
-
La art. 44 se introduce un punct nou VI: «VI. cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, ca sancţiune contravenţională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.»
-
Art. 45, alin 2 se modifica: „(2) Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pe loc, numai pentru contravenţiile sancţionate cu amendă al cărei cuantum este de până la 2.500 lei, respectiv în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, pentru toate categoriile de contravenţii.»”
-
Art. 48 se modifica si stabileste modalitati speciale de interventie in caz de incendiu pentru activitati si structuri cu risc ridicat de incendiu.
-
Legea 170/2015 mai modifica/completeaza unele prevederi pentru managementul situatiilor de urgenta gestionate de catre autoritati.
-
HOTĂRÂRE nr. 915 din 3 noiembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi
Art. 1 Defineste termeni si expresii de specialitate.
Art. 2 Dispune masura complementara de oprire din functiune a constructiilor si amenajarilor AUTORIZATE din punct de vedere al securitatii la incendiu, cu aria desfasutate MAI MARE de 200 mp, cu destinatia de comert, cultura sau turism, in anumite situatii.
Art. 3 Dispune masura complementara de oprire din functiune a constructiilor si amenajarilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, în condiţiile legii, cu aria desfasutate MAI MARE de 200 mp, cu destinatia de comert, cultura sau turism, in anumite situatii.
La alin 2 se confera ISU calitatea de a verifica autorizatiile de construire si documentele care au stat la baza emiterii acestora. Prin aceasta prevedere se incearca eliminarea posibilitatii de acordare a autorizatiilor de construire fara a exista un aviz PSI pentru proiectul constructiei sau amenajarii respective. Ramane de vazut cum va reusi ISU sa faca fata solicitarilor sporite de acordare a avizelor PSI, activitate cu volum mare de munca specializata pentru verificarea cerintei esentiale de securitate la incendiu. Estimam ca durata de acordare a autorizatiilor de construire se va prelungi. Se va prelungi si termenul de acordare a autorizatiilor PSI, din cauza complicarii procedurii de receptie finala a cladirilor (prin cerinta ca in comisia de receptie finala sa faca parte si personal ISU).
Art. 4 Se ofera sprijin din partea Jandarmeriei si Politiei pentru ca ISU sa aiba capacitatea necesara de a-si indeplini atributiile.
Art. 5 Alin. 1 Oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se realizează până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Alin. 2 Prevede o exceptie fata de prevederea de la alin. 1.
-
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 3 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
ARTICOL UNIC
Pct. 1 La articolul 19, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“b) să asigure identificarea, evaluarea şi implementarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor conform criteriilor stabilite; (Nu au aparut inca aceste criterii. Acum este in vigoare un act normativ cu aceasta tematica: OMAI 210/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea si controlul riscului de incendiu (si ghiduri de evaluare pentru sali aglomerate; azile de batrani si spitale)– Un act normativ sofisticat, complex, care nu a produs efecte practice, fiind practic ignorat chiar si la controalele ISU).
c) să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora;”
Pct. 2 Art. 21, litera d) se abrogă. Articolul se refera la unele modificari neautorizate ale utilizatorului efectuate asupra constructiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport.
Pct. 3 Modifica Art. 29 referitor la autoritatea care va stabili „Criteriile privind obligaţia identificării, evaluării şi implementării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.”
Pct. 4 (1)Modifica Art. 46 referitor la autoritatea care constata contraventii si aplica sanctiuni.
(2) Prevede aplicarea sigiliului de catre ISU pe durata de oprire a functionarii constructiilor si amenajarilor.
(3) Stabileste ce contraventii constata si sanctioneaza primarii.
(4) si (5) Prevede unele derogari de la regimul contraventiilor.
Pct.5 Se introduce art. 46 ^ 1 care stabileste o procedura de aplicare/ridicare a sigiliului de catre autoritati.
Concluzii şi observaţii
-
Este greu de precizat de ce a fost nevoie de doua acte normative distincte (HG si Ordonanta) pentru a reglementa aspecte in stransa legatura, respectiv oprirea din functiune si aplicarea/ridicarea sigiliului de catre autoritati.
-
Prevederile legale nu definesc concepte de baza cum ar fi „cladire inalta” sau „sala aglomerata”. Aceste concepte sunt definite doar in Normative de proiectare, de ex. P118.
-
Clădire înaltă – clădire civilă supraterană, la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul sau carosabilul adiacent cel mai de jos accesibil autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor pe laturile care permit calarea, ridicarea, manevrarea scării de intervenţie şi accesul în clădire. Atunci când ultimele niveluri sunt locuinţe de tip duplex sau triplex se ia în considerare numai nivelul de acces din circulaţiile comune orizontale ale clădirii. Deasupra nivelului limită se poate afla un singur nivel tehnic ce ocupă o suprafaţă de maxim 70% din aria construită a clădirii şi cuprinde numai încăperi pentru maşini ale ascensoarelor, spaţii tehnice aferente construcţiei şi circulaţii funcţionale.
-
Sală aglomerată – încăpere sau grup de încăperi, pe acelaşi nivel sau niveluri diferite, care comunică direct între ele prin goluri neprotejate la foc, în care suprafaţă ce-i revine unei persoane este mai mica de 4 m2 şi în care se pot întruni simultan cel puţin 150 de persoane; când sunt situate la parter se consideră săli aglomerate dacă se pot întruni simultan cel puţin 200 de persoane.
-
O meserie extrem de solicitata va fi cea de „Expert tehnic atestat la cerinţa esenţială “ securitatea la incendiu”. Lista acestora poate fi gasita usor pe internet si se poate constata cat de putini astfel de experti exista la nivel national.