Protectia muncii Bucuresti

Informații utile despre mentenanță sigură la locul de muncă

Informații utile despre mentenanță sigură la locul de muncă

Mentenanța cuprinde măsuri tehnice, administrative sau de management ale echipamentelor, instalaţiilor, clădirilor sau a mijloacelor de transport, care au drept scop menţinerea sau readucerea acestora într-o stare de funcționare.

Pentru realizarea unei mentenanțe corespunzătoare are loc:

-inspecția

– testarea

– măsurarea

– înlocuirea

– reglarea

– repararea

– detectarea defecţiunilor

-înlocuirea pieselor

-asistenţă tehnică.

Riscuri posibile în urma activității de mentenanță

După cum este și normal, în cadrul fiecărui loc de muncă trebuie să se desfășoare lucrări de mentenanță pentru buna desfășurare a activităților de muncă. Însă, în timpul sarcinilor tuturor lucrătorilor care se ocupă de mentenanță, există o serie de riscuri posibile:

-afecţiuni musculo-scheletice (AMS), care pot să apară în momentul în care lucrătorii se exercită sarcini care îi obligă să se aplece și să stea în poziţii incomode, uneori chiar și în condiţii de mediu dificile (de exemplu, frig);

– dacă sunt expuși la azbest pot avea probleme respiratorii – astfel de riscuri pot exista în activităţile de mentenanţă a clădirilor sau a instalaţiilor industriale vechi;

– boli de piele și respiratorii provocate de contactul cu substanţe periculoase – grăsimi, solvenţi, substanţe corosive și pulberi pulberi de lemn cancerigene;

-asfixiere când lucrează în spaţii închise;

– boli provocate de expunerea la diverse riscuri biologice – hepatita A, legionella.

Pe de altă parte, lucrătorii care desfășoară activități de mentenanță pot cădea și se pot lovi când lucrează la întreținerea unui utilaj.

Mentenanța are un impact important asupra securității și sănătății în muncă

Indiferent de importanța sarcinii desfășurate, activitatea de mentenanță are un impact major asupra SSM, nu doar pentru cei care execută o astfel de activitate, ci și pentru ceilalți din jur. De ce? Deoarece în timpul procesului de mentenanță pot avea loc accidente/vătămări ale lucrătorilor care efectuează mentenanța utilajelor.

De asemenea, pot fi expuși radiaţiilor sau substanţelor periculoase, pot fi loviţi de o componentă mobilă a utilajului, fie pot fi expuși riscului apariţiei AMS.

Dacă lucrătorii nu desfășoară activități corespunzătoare de mentenanță, pot apărea probleme de securitate. În plus, dacă se folosesc piese de schimb nepotrivite atunci când se efectuează înlocuiri sau reparații, lucrătorii pot suferi accidente, iar echipamentul se poate deteriora.

Dacă nu se efectuează lucrări de mentenanță se reduce durata de viață a echipamentelor sau clădirilor și pot avea loc accidente neplăcute.

Reguli de bază privind securitatea lucrărilor de mentenanță

Pentru ca lucrările de mentenanță să se desfășoare în siguranță, iar fiecare lucrare de mentenanță să fie de cea mai bună calitate, este indicat ca lucrătorii să respecte cinci reguli de bază:

– planificarea mentenanței

– desfășurarea lucrului într-un mediu de muncă sigur

– folosirea echipamentului adecvat

– respectarea practicilor sigure de lucru stabilite în etapa de planificare a lucrărilor de mentenanță

– verificarea lucrării

Planificarea mentenanței

Pentru ca totul să decurgă în cele mai bune condiții, angajatorii au obligația de a efectua o evaluare a riscurilor activităţii de mentenanţă și de a implica lucrătorii în acest proces. De asemenea, trebuie avute în vedere următoarele puncte:

– aplicarea activității de mentenanță- ce anume trebuie făcut, timpul necesar pentru desfășurarea ei, modul în care vor fi afectați lucrătorii și celelalte activități de muncă;

-identificarea eventualelor pericole- expunerea la substanţe periculoase, prezenţa prafului/ azbestului în aer etc.

– ce este necesar pentru desfășurarea activității de mentenanță- persoane implicate, unelte necesare, echipament de protecție a lucrătorilor etc.

– accesul în siguranţă la zona de lucru și căi de ieșire;

– formarea/informarea lucrătorilor care participă la realizarea sarcinilor de mentenanță.

Desfășurarea lucrului într-un mediu de muncă sigur

Trebuie puse în aplicare proceduri elaborate în etapa de planificare. De exemplu, trebuie oprită alimentarea cu energie electrică atunci când se lucrează la un anumit echipament. Lucrătorul care efectuează lucrarea de mentenanță trebuie să fie în permanență în deplină siguranță. De asemenea, trebuie să se asigure că poate intra și ieși în siguranță din zona de lucru în orice moment.

Folosirea echipamentului adecvat

Lucrătorii care se ocupă de lucrări de mentenanţă trebuie să aibă la dispoziție unelte și echipamentele adecvate, care nu trebuie neaparat să fie la fel ca cele folosite în mod normal. Având în vedere că pot lucra în zone care nu constituie puncte de lucru obișnuite, pot fi expuși multor pericole. Din acest motiv, trebuie să dispună și de un echipament individual de protecție, astfel încât să-și desfășoare activitatea în cele mai sigure condiții.

Respectarea practicilor sigure de lucru stabilite în etapa de planificare a lucrărilor de mentenanță

Practicilor sigure de lucru trebuie respectate chiar și atunci când lucrătorii se află sub presiunea timpului: eliminarea unor etape poate avea costuri importante și poate cauza accidente, vătămări sau daune materiale.

Verificarea lucrării

În vederea asigurării că sarcina a fost îndeplinită, trebuie verificată starea de funcţionare a obiectului sau echipamentului supus mentenanţei. Odată verificată siguranța lucrării, sarcina se poate aproba, se pot îndepărta dispozitivele de blocare, iar supraveghetorii și ceilalţi lucrători avertizaţi.

La final se întocmește un raport care se transmite conducerii. Acesta va cuprinde informații privind dificultăţile întâmpinate și recomandările pentru îmbunătăţire.

De asemenea, pentru asigurarea sănătății și securității în muncă este indicat să se apeleze la o firmă de protecția muncii din București, precum Euramis Consulting, cu vastă experiență în securitatea muncii, capabilă să evalueze riscurile, să identifice eventualele pericole etc. Euramis este soluția ideală pentru siguranță la locul de muncă.

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma