Controlul medical la angajare si controlul medical periodic

Sanatatea muncii este o specializare a medicinii care urmareste sa inteleaga mediul de lucrul din companii, sanatatea si securitatea in munca si legatura intre cele doua elemente. Supravegherea sanatatii lucratorilor fata de riscurile pentru securitate si sanatate este asigurata de catre medicii specialisti de medicina muncii.

Cerintele minime pentru supravegherea sanatatii lucratorilor fata de riscurile pentru securitate si sanatate, pentru prevenirea imbolnavirii lucratorilor cu boli profesionale cauzate de agenti nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum si a suprasolicitarii diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca sunt prezentate in HG 355/2006 cu completari si modificari.

Angajatorii, din orice domeniu de activitate, atat din sectorul public, ca si din sectorul privat, au urmatoarele obligatii privind sanatatea si securitatea ocupationala a angajatilor sai:

  • sa se afle in posesia unei evaluari a riscului asupra sanatatii lucratorilor, actualizata periodic daca s-au produs schimbari semnificative din cauza carora evaluarea ar fi depasita sau atunci cand rezultatele supravegherii sanatatii o impun

si

  • sa asigure fondurile si conditiile efectuarii tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sanatatii lucratorilor, acestia nefiind implicati in niciun fel in costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

Cele mai cunoscute dintre serviciile medicale pe care un angajator trebuie sa le asigure salariatilor sai sunt controlul medical la angajare si controlul medical periodic.

Tot ceea ce trebuie sa stii despre controlul medical la angajare

Controlul medical la angajarea in munca este un control medical profilactic efectuat de catre medicii specialisti de medicina muncii si se efectueaza inainte de angajarea lucratorilor in orice loc de munca sau inainte de repartizarea lor la sarcini specifice care ar putea implica un pericol pentru sanatatea lor sau a altora. Acest tip de evaluare a starii de sanatate consta in:

  1. Anamneza (cuprinde date de legatura cu intreg trecutul profesional al viitorului angajat – ruta profesionala (profesiunile efectuate, locuri de munca, riscurile profesionale existente la fiecare loc de munca, timpul exact de expunere)
  2. Anamneza medicala (cuprinde informatii furnizate de viitorul angajat in legatura cu bolile de care acesta a suferit precum si de cele de care au suferit rudele)
  3. Examenul clinic general
  4. Examenele medicale clinice (consulturi efectuate de diferiti specialisti-ex:oftalmologic) si paraclinice( analize de laborator, investigatii de tipul: electrocardiograma,etc)

In conformitate cu art. 15 din H.G. nr. 1169/25.11.2011, pentru modificarea si completarea H. G. nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, acest tip de control medical trebuie efectuat pentru urmatoarele persoane:

  1. a) lucratorii care urmeaza a fi angajati cu contract individual de munca pe perioada determinata sau nedeterminata;
  2. b) lucratorii care isi schimba locul de munca sau sunt detasati in alte locuri de munca ori alte activitati;
  3. c) lucratorii care isi schimba meseria sau profesia.

Scopul controlului medical la angajarea in munca

Scopul acestei evaluari a sanatatii este de a determina daca o persoana este apta din punct de vedere fizic si psihologic pentru a efectua munca pentru care se angajeaza si la locul de munca unde va urma sa isi desfasoare activitatea si sa se asigure ca plasarea sa in acest loc de munca nu va reprezenta un pericol pentru sanatatea viitorului angajat sau pentru sanatatea altor lucratori.

In cele mai multe cazuri, o trecere in revista a istoricului medical, o examinare fizica generala si teste de laborator de rutina vor fi suficiente, dar, in unele cazuri, prezenta unei probleme de sanatate sau cerintele speciale ale unui anumit loc de munca va impune examene functionale extinse sau teste de diagnostic.

Medicul specialist de medicina muncii, in baza fisei de solicitare a examenului medical la angajare, fisei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical si a examenelor medicale efectuate, completeaza fisa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare:

  • apt
  • apt conditionat
  • inapt temporar
  • inapt pentru locul de munca respectiv.

Controlul medical periodic

Examenul medical periodic se efectueaza pentru toti angajati si are urmatoarele scopuri:

  1. a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii in munca pentru profesia/functia si locul de munca pentru care s-a facut angajarea si s-a eliberat fisa de aptitudine;
  2. b) depistarea aparitiei unor boli care constituie contraindicatii pentru activitatile si locurile de munca cu expunere la factori de risc profesional;
  3. c) diagnosticarea bolilor profesionale;
  4. d) diagnosticarea bolilor legate de profesie;
  5. e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viata si sanatatea celorlalti lucratori la acelasi loc de munca;
  6. f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unitatii, pentru calitatea produselor sau pentru populatia cu care lucratorul vine in contact prin natura activitatii sale.

Examenul medical periodic cuprinde urmatoarele:

  1. a) inregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut in intervalul de la examenul medical in vederea angajarii sau de la ultimul examen medical periodic pana in momentul examenului medical respectiv;
  2. b) examenul clinic general, conform dosarului medical
  3. c) examenele clinice si paraclinice si examenului indicat de catre medicul specialist de medicina muncii;
  4. d) inregistrarea rezultatelor in dosarul medical
  5. e) finalizarea concluziei prin completarea fisei de aptitudine, de catre medicul specialist de medicina muncii, in doua exemplare, unul pentru angajator si celalalt pentru lucrator.

Medicul specialist de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activitatii ori de cae ori il considera necesar, in functie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucratorul a absentat din productie.

Servicii de medicina muncii

Promovarea sanatatii la locul de munca reprezinta supravegherea activa a sanatatii lucratorilor in raport cu caracteristicile locului de munca si, in mod particular, cu factorii de risc profesionali.

EURAMIS CONSULTING va ofera accesul la cele doua servicii de medicina muncii, controlul medical la angajare si controlul medical periodic, prin intermediu medicilor specialisti de la compania de medicina muncii VIA SANTE.

Astfel, medicul specialist de medicina muncii Via Sante, impreuna cu reprezentantul EURAMIS CONSULTINGserviciul extern SSM, participa la evaluarea initiala a riscului asupra sanatatii noilor angajati.

Pentru a primi mai multe informatii si clarificari despre aceste servicii, ne puteti contacta telefonic la nr. de telefon 021.233.04.16 sau prin email, la adresa office@euramis.ro

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma