Componenete IT pentru ergonomia muncii la birouri

Termenul de ergonomie vine din limba greaca (ergos=munca, nomos=lege, norma) si a fost folosit pentru prima data in anul 1857. Ergonomia este un domeniu de activitate tehnico-științific din cadrul psihologiei muncii care studiază și realizează o organizare a sistemului “om – mașină – condiții de loc de muncă” astfel încât munca să fie efectuată cu costuri biologice minime și maximă eficiență.
Munca în birou reprezintă preponderent o muncă psihică ce solicită din partea personalului un efort intelectual deosebit, însă există și activităţi care pot provoca stres profesional sau afectiuni musculoscheletice (AMS):
Cauzele care pot determina stresul profesional sau AMS pot fi:
1. fluxul clienţilor, relația cu clienții

2. poziţia de lucru statică la birou cu vicii de postură

3. dialogul care trebuie menţinut cu fiecare persoană pentru furnizarea informaţiilor dorite.
Unul din cei mai importanți factori ale progresului tehnic şi înnoirii în societatea noastră constituie pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii economice şi sociale, culturale şi manageriale.
Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite riscuri privind sănătatea.
Cea mai frecventa problema cauzata de computer o reprezinta disconfortul vizual, care duce la reducerea productivitatii. Simpomele stresului vizual sunt:
– tensiune la nivelul ochilor
– dureri de cap
– miopie
– dublarea imaginii
– modificari in perceptia culorilor
– dificultati de focalizare
Mediul de lucru cu computerul este determinat de o serie de factori fizici, cum ar fi :
– iluminatul;
– poziţia utilizatorului;
– amplasarea computerului;
– zgomotul;
– calitatea aerului.
Masuri pentru diminuarea stresului vizual:
1. Displayuri plate bidimensionale
2. Limitele contrastului – o cameră fără diferente maari de luminanță
3. Caracterele negre pe fundal alb asigură confortul vizual maxim.
4. Displayurile color sunt mult mai obositoare pentru sistemul vizual decât cele monocrome.
5. Înălţimea recomandată pentru caractere este între 2,5 mm şi 3,00 mm
6. Tastaturile proiectate neergonomic pot determina dureri ale încheieturilor mâinii.
7. Folosirea unui wrist pad (suport pentru încheieturi).
8. Ochelarii speciali pentru computer (lentilele lor echilibrează sistemul vizual, reducând stresul) pot deveni un accesoriu obişnuit al utilizatorului de computere.
9. Distanţa de la care se priveşte ecranul monitorului
(47-70 cm) este mai mare decât distanţa normală pentru citit (30-40 cm)
10. Computerul trebuie să fie aşezat pe un suport mobil care să permită reglarea poziţiei
11. Se poate diminua prin iluminarea adecvată a spaţiului de lucru, prin îndepărtarea computerului de sursa de lumină sau prin instalarea de paravane pentru a nu avea reflexii pe ecran.
12. Computerele trebuie plasate în locuri cu umiditate normală (40 – 60 %).
13. Iluminarea în încăpere trebuie să fie de 3 ori mai puternică decât fundalul ecranului. Este de preferat să se folosească lămpi de birou în locul iluminării din plafon.
14. Pereţii trebuie să fie maţi şi într-o culoare pastel.
15. Operatorii trebuie să aibă în faţă un spaţiu deschis. Acesta creează posibilitatea odihnirii ochilor prin fixarea unor obiecte îndepărtate.
Componente IT ergonomice:
– Suport cu gel ergonomic pentru mouse – Suport pentru incheieturi, realizat din gel transparent
– Suport cu gel ergonomic pentru tastatura
– Mouse pad ergonomic cu gel
– Mouse ergonomic – Poziţionează mouseul cât mai aproape de tine (ideal este lângă tastatură); când îl foloseşti, mişcă braţul în întregime, nu doar încheietura sau cotul.
– Tastatura ergonomica – Lucraţi confortabil şi evitaţi neplăcerile şi durerile cauzate de alinierea incorectă a încheieturii mâinii şi a antebraţului
– Suport pentru picioare – Ajuta la scaderea incarcarii coloanei si asigura o pozitie corecta in timpul lucrului.
– Suport pentru laptop (pentru lucrul prelungit la laptop)
– Bratele de monitor – se ajusteaza usor, sunt estetice, mascand eficient cablurile, si se potrivesc oricarui tip de monitor.
– Scaun ergonomic – Foloseşte un scaun care să respecte curburile fiziologice ale coloanei vertebrale (curbura lombară)
– Scaunul să fie reglabil, stabil, ușor manevrabil cu 5 picioare cu role
Ergonomia are o importanta foarte mare la locul de munca. Amenajarea corecta a spatiului de munca, funcționalitatea si confortul sunt importante pentru sanatatea angajatului. O postura sanatoasa si obiceiuri corecte vor avea efecte benefice in timp.
Toate aceste recomandări trebuie completate cu un stil de viață sănătos:
– Mișcare în aer liber, exerciții fizice
– Alimentație sănătoară
– Proporție optimă între muncă, relaxare, somn
– Hidratare
– Mediu curat, aer curat

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Share
Publicat de
Paraicu Adrian

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma