Blog

Ce este protecția civilă și care sunt atribuțiile ei

Ce este protecția civilă și care sunt atribuțiile ei

 

Potrivit art.1 alin (1) din Legea nr.481/2004 privind protecția civilă, republicată în 2008, protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate potrivit legii, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

Activitatea de protecție civilă este de interes național, are caracter permanent și se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin autorităților administrației publice centrale și locale, celorlalte persoane juridice de drept public și privat române, precum și persoanelor fizice după cum se stipulează în alin 2 din același articol.

Conform art. 2 din lege, concepția, organizarea, desfășurarea și managementul activităților de protecție civilă se stabilesc și se realizează la nivel local și național pe principiile autonomiei, subsidiarității, legalității, responsabilității, corelării obiectivelor și resurselor, cooperării și solidarității.

Atribuțiile protecției civile sunt următoarele:

  • identificarea și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale și tehnologice de pe teritoriul României;
  • culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea și analizarea datelor și informațiilor referitoare la protecția civilă;
  • informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecție ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin și modul de acțiune pe timpul situației de urgență;
  • organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacității de intervenție optime a serviciilor pentru situații de urgență și a celorlalte organisme specializate cu atribuții în domeniu;
  • înștiințarea autorităților publice și alarmarea populației în situații de protecție civilă;
  • protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și arhivistice, precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate;
  • asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației în situații de protecție civilă;
  • organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea pierderilor de vieți omenești, limitarea și înlăturarea efectelor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă;
  • asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
  • participarea la misiuni internaționale specifice;
  • constituirea rezervelor de resurse financiare și tehnico-materiale specifice.

Toate aceste atribuții sunt specificate în art. 3 alin (1) al legii amintite și ele sunt completate de cele cuprinse în alte acte normative incidente sau conexe, precum și cu prevederile actelor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Tratatul de la Lisabona sprijină angajamentul UE de a acorda asistență, ajutor și protecție victimelor dezastrelor naturale sau provocate de om în întreaga lume (articolul 214) și de a sprijini și coordona sistemele de protecție civilă din statele sale membre ( art. 196). Acesta mandatează, de asemenea, instituțiile europene să definească măsurile necesare pentru ca astfel de acțiuni să fie realizate.

Îndeplinirea atribuțiilor specifice de protecție civilă trebuie îndeplinite de către serviciile de urgență publice sau private, profesioniste și voluntare, potrivit prezentei legi.

Serviciile de urgență private trebuie înființate de către operatorii economici și instituțiile. De asemenea, pot fi constituite de către societăți comerciale.

Protecția civilă la nivelul unităților administrativ-teritoriale, al instituțiilor publice, al operatorilor economici și al organizațiilor neguvernamentale trebuie organizată în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecției civile. Organizarea protecției civile presupune:

  1. a) constituirea organismelor și structurilor pentru managementul situațiilor de urgență, inclusiv al protecției civile;
  2. b) constituirea serviciilor pentru situații de urgență;
  3. c) încadrarea inspectorilor și/sau a personalului de specialitate în domeniul protecției civile;
  4. d) întocmirea planurilor de analiză și de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competență sau în domeniul de activitate;
  5. e) planificarea și organizarea activităților de pregătire a populației și a salariaților privind protecția civilă;
  6. f) organizarea evacuării în caz de urgență civilă;
  7. g) organizarea cooperării și a colaborării privind protecția civilă;
  8. h) planificarea resurselor pentru funcționarea structurilor prevăzute la lit. a)-c), precum și pentru realizarea măsurilor stabilite în planurile prevăzute la lit. d).

La toate nivelurile de competență, în structurile cu activitate permanentă sau temporară din Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se constituie structuri specializate în domeniul protecției civile.

La nivelul municipiilor, al orașelor, al comunelor, al instituțiilor publice și al operatorilor economici cuprinși în clasificarea din punct de vedere al protecției civile, se încadrează personal de specialitate cu atribuții în domeniul protecției civile.

Personalul de specialitate poate fi încadrat în muncă sau în serviciu, după caz, numai după obținerea unui certificat de competențe profesionale în condițiile stabilite prin metodologia emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

De asemenea, se poate apela o firmă de protecția muncii București, precum Euramis Consulting. Aceasta poate ajuta operatorii economici și nu numai să se conformeze cerințelor legale în vigoare privind situațiile de urgență în București și în toată țara. Specialiștii săi le pot oferi oricând cele mai bune soluții de sănatatea și securitatea muncii.

 

 

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma