Instruirea SSM este o procedură foarte complexă, compusă dintr-un ansamblu de măsuri organizatorice stabilite cu scopul de a păstra și a proteja siguranța și sănătatea muncitorilor dintr-o instituție. Prin instruirea SSM se urmărește educarea muncitorilor în legătură cu condițiile corecte de desfășurare a muncii lor.
Instruirea SSM mai poate include în afară de măsuri organizatorice și activități de prevenire și protecție specifice fiecărui post în parte.
Pentru angajatorii din țara noastră, instruirea SSM a angajaților lor constituie o obligație, pe care o pot îndeplini de exemplu prin colaborarea cu o firmă de protecția muncii București.
În ROmânia, dreptul la securitate și sănătate în muncă este garantat de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și de Legea nr. 319/2006 cu modificările ulterioar, la care se adaugă și prevederile legislației privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale și bineînțeles, legislația cu privire la medicina muncii.
Conform legii, instruirea SSM trebuie să fie organizată de către angajator sau altă persoană responsabilă, doar în timpul programului de lucru al angajaților, astfel încât desfășurarea acesteia să nu coincidă cu timpul lor liber.
Participarea la instruirea SSM, așa cum este menționat și în cadrul articolului nr. 76 din Normele metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, se consideră timp de lucru și din punct de vedere al salariului, se calculează corespunzător.
Instruirea SSM se adresează în primul rând angajaților noi din cadrul companiei, precum și studenților sau elevilor care fac practică la compania respectivă.
Apoi, instruirea SSM se mai adresează și angajaților care își schimbă locul de muncă de pe o poziție pe alta și angajaților temporari, detașați de la alte întreprinderi sau unități și care trebuie să cunoască regulile noului mediu de lucru pentru a-și putea desfășura activitatea fără să se expună la tot felul de pericole.
Instruirea SSM poate fi de trei feluri conform Legii nr. 319/2006.
Aceasta este instruirea realizată de angajator, lucrătorul desemnat sau un reprezentant al serviciului intern sau extern de prevenire și protecție cu scopul de a informa lucrătorii cu privire la activitățile specifice întreprinderii sau unității. La final, pentru o reasigurare a deprinderilor predate, lucrătorii sunt verificați prin teste scrise, ale căror rezultate se adaugă la fișa lor de instruire.
Instruirea la locul de muncă presupune prezentarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă, dar și a măsurilor de protecție și prevenire specifice fiecărui post de lucru în parte sau funcții, după caz. Acest tip de instruire trebuie realizată chiar de conducătorul direct al locului de muncă respectiv, iar angajații care participă la ea trebuie să fie împărțiți în grupuri de câte maxim 20 de persoane.
Instruirea periodică urmărește reîmprospătarea cunoștințelor și actualizarea lor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, ale angajaților. Șu acest tip de instruire, la fel ca instruirea introductiv-generală, se poate realiza ori de conducătorul locului de muncă, ori de lucrătorul desemnat, ori de un reprezentant al serviciului intern sau extern de prevenire și protecție. În acest tip de instruire sunt incluse și demonstrații practice, nu doar teorie.
Orice angajator trebuie să întocmească un plan de prevenire și protecție pe baza evaluării riscurilor la care sunt expuși angajații săi. Angajatorii care nu își îndeplinesc această datorie riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
Un risc major de sancțiune pentru angajatori o reprezintă și lipsa autorizației de funcționare în ceea ce privește normele SSM, dar și lipsa condițiilor optime pentru ca fiecare din angajații săi să beneficieze de o instruire SSM corectă. Aceste situații se pedepsesc cu amenzi de până la 8000 de lei.
În concluzie, atât pentru a proteja viața și bunăstarea celor din subordinea sa, cât și pentru a-și desfășura activitatea legal, fără a risca amenzi, orice angajator trebuie să își instruiască angajații ori de câte ori este specificat acest lucru în lege.
Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…
Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…
Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…
În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…
Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…
În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…