Protectia muncii

Argumente pro și contra amenajării unui spațiu pentru fumători la locul de muncă

Argumente pro și contra amenajării unui spațiu pentru fumători la locul de muncă

Legea fumatului în România a devenit una foarte strictă. Nu se mai poate fuma în spațiile publice închise unde se desfășoară sau nu activități comerciale sau reprezintă un loc de muncă. Iar sancțiunile pentru abaterea de la reguli pot consta și în amenzi costisitoare dacă se sesizează organele de ordine.

Ca administrator al unui astfel de spațiu închis aveți obligația de a constitui și a pune în aplicare un regulament intern prin care să interziceți fumatul. Iar pentru elaborarea unui astfel de document, în calitate de antreprenor, vă puteți consulta cu o firmă de protecția muncii din București.

Regulamentul cu privire la fumatul în spațiile închise de la locul de muncă trebuie să conțină și o serie de sancțiuni ce pot fi aplicate salariatului care se abate de la regulă. Conform Codului Muncii, acestea pot fi de tipul:

  • avertismente scrise;
  • reducerea salariului cu 5-10 procente pe o perioadă de timp de maxim 3 luni;
  • retrogradarea din funcția ocupată și acordarea unui salariu corespunzător funcției inferioare pe o perioadă de maxim 60 de zile;
  • desfacerea contractului individual de muncă din motive disciplinare.

Angajatorii au obligația de a se asigura că sancțiunile de mai sus sunt aplicate salariaților lor în cazul în care există abateri disciplinare. De asemenea, pentru a se asigura că regulamentul de ordine interioară cu privire la fumat este respectat, ei trebuie să marcheze spațiile în care fumatul nu este permis cu simbolul recunoscut pe plan internațional, reprezentat de o țigară aprinsă barată cu o linie transversală.

Care sunt avantajele și dezavantajele amenajării unui loc pentru fumat la muncă?

Fumatul nu este interzis în aer liber cu excepția locurilor de joacă special amenajate în parcuri, pentru copii. De aceea, în calitate de angajator, dacă spațiul vă permite, ați putea amenaja în afara companiei un loc special destinat fumătorilor. Acest spațiu ar putea fi folosit de salariații care fumează, în timpul pauzelor de relaxare. Dar în ce mod va influența el productivitatea persoanelor din subordinea dumneavoastră?

De ce să amenajezi un loc pentru fumat?

Păstrarea curățeniei

Dacă permiteți fumatul în timpul programului, dar nu vă asigurați că angajații dumneavoastră au le dispoziție și un loc unde să arunce scrumul și mucurile de țigară, nu numai că poluați mediul, dar contribuiți și la distrugerea ambientului din spațiul firmei;

Motivarea angajaților

Pentru multe persoane cele 10 minute petrecute fumând sunt una din cele mai mari plăceri ale vieții. Dacă și angajații dumneavoastră fac parte din această categorie, decizia de a interzice fumatul în timpul orelor de muncă poate face diferența dintre un angajat fericit și unul nemotivat;

De ce să nu amenajezi un loc pentru fumat?

Crearea de tensiuni

Dacă aveți în subordine persoane care fumează și persoane care nu, inevitabil, la un moment dat vor apărea conflicte. Pauza de țigară este un bonus de care cei care nu fumează nu beneficiază și de aceea cel mai simplu mod de a evita discuțiile dintre angajați pe această temă, este să interziceți fumatul în timpul programului prin regulamentul de ordine interioară;

Îndepărtarea clienților

Dacă angajații dumneavoastră fumători relaționează în mod direct cu clienții, imaginea firmei ar putea avea de suferit, deoarece există foarte multe persoane care nu agrează fumatul și mirosul de tutun. Astfel, pentru a nu risca o scădere a cifrei de afaceri, aveți ca opțiune interzicerea fumatului;

Costuri suplimentare

Coșurile de gunoi pentru mucurile de țigară și curățenia la locul de fumat sunt niște cheltuieli în plus pe care aveți posibilitatea să le tăiați de pe lista de pierderi a firmei prin interzicerea completă a fumatului în timpul orelor de lucru.

Nu există la momentul actual o lege care să permită, sau dimpotrivă, să interzică fumatul în timpul orelor de lucru atâta timp cât această acțiune are loc afară, în aer liber. De aceea decizia cu privire la fumat vă aparține în totalitate dumneavoastră, angajatorilor.

În cazul în care salariații companiei se împart în fumători și nefumători, nu există un răspuns corect sau greșit cu privire la amenajarea locului pentru fumat. De aceea, în primul rând trebuie să luați în calcul interesele firmei și apoi, dacă considerați necesar, puteți să luați decizia legată de amenajarea spațiului în funcție de opinia majorității, având grijă ca tratamentul dumneavoastră să nu fie unui discriminatoriu legat de programul de lucru.

Amenajarea locului de fumat se poate face numai dacă respectăm anumite reguli și instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor. Pentru a cunoaște aceste reguli și instrucțiuni, în funcție de particularitățile fiecărui loc de muncă, este necesar a vă adresa specialiștilor, așa cum sunt consultanții din cadrul companiei Euramis care are experiență de peste 20 de ani în prestarea serviciilor în domeniul protecției muncii și PSI.

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma