Blog

Accidente de Muncă

Accidente de Muncă

Accidentele de muncă reprezintă, conform definiție din Lege 319/2006:

Accident de muncă: vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

Există și alte tipuri de accidente:

  • accident uşor – eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;
  • accident colectiv – accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
  • accident de muncă de circulaţie – accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
  • accident de muncă de traseu: accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul.

Legea 319/2006 definește și un concept mai larg : EVENIMENTUL

Eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.

Evenimentul include noțiuni precum: incidentul periculos și boala profesională:

  • incident periculos – evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
  • boală profesională – afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
  • boală legată de profesiune – boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură profesională.

ATENȚIE: Toate evenimentele se comunică de îndată către ITM : Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului în care s-a produs respectivul eveniment. Necomunicarea evenimentelor către ITM este sancționată potrivit legii.

Accidentele de muncă nu reprezinta o fatalitate! Este demonstrat științific că pot fi evitate dacă se iau toate măsurile de protecție corespunzătoare care pot fi:

  • Tehnice;
  • Organizatorice;
  • Igienico-sanitare
  • De altă natură

Cele mai multe accidente au loc în minerit. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au prezentat bilanţul negru: potrivit inspectorilor ITM, cele mai multe accidente au loc în minerit, industria mecanică şi exploatările forestiere. Potrivit unor statistici, în Uniunea Europeană, peste 5.500 de persoane îşi pierd viaţa, anual, la locul de muncă.

Iată o statistică a Inspecției Muncii din România referitoare la accidentele de muncă din anul 2016:

 

Din sursă legendară accidentele de muncă reprezintă o fatalitate, un joc tragic al sorții. Din legenda meșterului Manole se spune că accidentele de muncă pot fi definite ca o jertfă adusă muncii. În realitate, accidentele de muncă sunt cauzate de o atitudine necorespunzătoare față de riscuri, de prevederile legale, sau neglijare a pericolelor care pot fi prevenite.

Un accident de muncă are de obicei mai multe cauze. Astfel rolul muncii de prevenire implică de fapt eliminarea majorității cauzelor.

Producerea accidentelor de muncă au întotdeauna legătură cu anumite elemente ale procesului muncii. Astfel întâlnim mai mulți factori de risc profesionali:

  1. Factori de risc generați de factorul uman;
  2. Factorii de risc generați de sarcina de lucru;
  3. Factori de risc generați de mijloacele de producție;
  4. Factorii de risc generați de mediul de muncă. Astfel la producerea unui accident de muncă factorii de risc se pot suprapune, factorul uman fiind nelipsit.

Accidentele de muncă afectează în primul rând victimile și familiile acestora. De multe ori costurile care implică un accident de muncă nu pot fi evaluate. Astfel întâlnim costurile directe: spitalizare, ambulanță, medicamente și costuri indirecte care pot fi greu evaluate la adevărată valaore: costuri salariale, costurile materiale etc.

Accidentele de muncă pot fi grave, tragice, produse din cauze externe, dar pot fi cauzate și din neatenție. Astfel spus pot fi și accidente stupide cauzate din neatenție, fenomene naturale care se pot întâmpla oricui, oriunde.

Exemple de accidente:

Tăietură la ochi într-o coală A3;

Căzătură pe scări după ce s-a împiedicat de un semn “Atenție scări ude”;

Tăietură la degete din cauza unui ventilator;

Arsură cauzată de o ceașcă de cafea;

“Probleme musculare severe” create de curentul rece din birou”;

Spargerea unui balon în fața unui angajat, care a primit îngrijiri medicale.

Trucuri de prevenire a accidentelor de muncă

 

Fiecare persoană poate evita implicarea în accidente la locul de muncă urmând câteva sfaturi simple.

 

  1. Întotdeauna să fiți atenți la locul de muncă – A fi în alertă tot timpul în timpul muncii vă poate ajuta să preveniți nu numai accidentele la locul de muncă. De asemenea, va spori performanța lucrătorului, care poate obține ulterior o promovare sau o creștere salarială. Majoritatea persoanelor implicate în accidente la locul de muncă sunt neatente.

 

  1. Purtați echipamentul de protecţie necesar – O persoană care lucrează într-o fabrică are șanse mai mari de a fi implicată într-un accident de muncă. Astfel, ea ar trebui să fie mai grijulie cu privire la purtarea de echipamente corespunzătoare și alte articole de protecție atunci când lucrează. Nu vă jucați niciodată cu siguranța, așa că întotdeauna mergeți la locul de muncă echipaţi corespunzător. Dacă trebuie să purtați o cască la locul de muncă, purtați-o! La fel şi o centură de siguranţă, antifoane, manuşi , salopetă şi orice echipament de protecţie recomandat de specialistul SSM.
  2. Participați activ la exerciții de urgență – Unele firme efectuează exerciții de urgență pentru a se asigura că angajații știu ce să facă în caz de urgență, pentru a evita accidentele. Unii angajați consideră acest lucru ca fiind o activitate plictisitoare, dar nu este deloc așa. În situații de urgență angajații vor ști cum să reacționeze pentru a evita pericolul.
  3. Întrebați întotdeauna specialistul SSM cu privire la posibilele riscuri pe care le implică o anumită sarcină. Un muncitor ar trebui să se consulte întotdeauna cu şeful său dacă nu este sigur cu privire la sarcina care o are de îndeplinit sau dacă simte că îndeplinirea acestei sarcini îl va expune la pericol.

 

  1. Nu acceptați niciodată un loc de muncă cu risc ridicat pentru care nu ați fost instruiți. Este o iresponsabilitate pentru oricine să-și asume un loc de muncă cu risc sporit, mai ales dacă nu a fost instruit pentru acest loc de muncă. Imaginați-vă că o persoană neinstruită face o muncă de pompier. Făcând acest lucru nu numai că se va expune la un mare pericol, dar și îi va expune pe alți oameni la pericol.
  2. Urmați un program de instruire SSM la locul de muncă. Angajatorii sunt responsabili pentru bunăstarea lucrătorilor lor în timpul muncii, astfel încât pot apela la servicii de securitatea muncii și protecția muncii. Angajații pot evita un accident de muncă dacă respectă normele de securitate impuse de angajator. Accidentul de muncă nu este o fatalitate !
  3. Întotdeauna căutați cauza posibilă a accidentelor și apoi raportați conducerii. Există lucrători care sunt deja conștienți de un dezastru care se poate întâmpla, dar ignoră avertismentul și continuă să lucreze. Dacă observați semne ale unei posibile cauze de accident la locul de muncă, cum ar fi un tavan fals pe cale să cadă sau o scară care urmează să rupă, atunci ar trebui să raportați imediat autorității corespunzătoare. Nu așteptați ca accidentul să se întâmple.
  4. Proprietarii unei firme ar trebui să publice întotdeauna semne sau reguli care ar trebui respectate de angajații lor pentru a evita un eventual accident de muncă. Aceste afișe ar trebui să fie postate în zone care sunt foarte vizibile pentru lucrători, astfel încât să le poată citi. Noi, Echipa Euramis ne ocupăm cu elaborarea unor astfel de afişe cu impact vizual, ajutând orice angajator, indiferent de domeniul de activitate.
  5. Formarea unei echipe de urgență în rândul lucrătorilor. Echipa va fi responsabilă pentru monitorizarea posibilelor pericole la locul de muncă care ar putea cauza un accident. Aceștia vor propune reguli și reglementări care trebuie respectate în cazul unor posibile incidente care ar putea dăuna lucrătorilor. Forma finală a acestor reglementări interne este aprobată de anjajator care consultă un Serviciu extern de protecţia muncii, cum este Euramis Consulting.
  6. Nu riscați niciodată sănătatea și securitatea angajaților. Profitul poate fi principala motivație a unei companii, dar acesta trebuie realizat fără a risca sănătatea și securitatea lucrătorilor. Proprietarii companiilor ar trebui întotdeauna să acorde prioritate sănătății și securității lucrătorilor lor, indiferent de situație.

Există multe măsuri de precauție pe care atât angajatorii, cât și angajații le pot lua pentru a preveni un accident de muncă. Cu toate acestea, un lucrător care respectă măsurile SSM și procedurile stabilite de angajatori pentru locul de muncă va fi capabil să prevină accidentele de muncă.

Pentru a afla mai multe informații despre serviciile de protecția muncii București, despre situațiile de urgență etc., companiile pot intra pe site-ul firmei Euramis Consulting, euramis.ro.

Paraicu Adrian

Sef serviciu extern SSM

Postari Recente

Cum recunoaștem primele semne ale insolației și ce trebuie să facem pentru a o evita?

Corpul uman trebuie să-și mențină o temperatură constantă de sub 37-27.2°C pentru a fi sănătos.…

7 months In urma

Cum să-ți protejezi sănătatea mintală la locul de muncă

Suntem convinși că de multe ori, îți este greu să găsești timp pentru a acorda…

7 months In urma

Cum să eviți supraîncălzirea corpului și insolația pe timp de vară?

Căldură. Căldură peste tot. Este mult prea cald! Poate ți se pare că exagerăm, dar…

7 months In urma

Cele mai comune boli profesionale cu care se confruntă lucrătorii în ziua de azi

În calitate de specialiști în domeniul sănătății și siguranței în muncă, la Euramis - o…

7 months In urma

Topul celor mai periculoase locuri de muncă din lume în anul 2024

Există nenumărate ocupații în întreaga lume, care mai de care mai provocatoare, mai satisfăcătoare, dar…

7 months In urma

Cum să faci față căldurii atunci când lucrezi afară, în aer liber?

În capitală, temperaturile de afară deja au atins valori extreme pentru această perioadă, ceea ce…

7 months In urma