Importanța deprinderilor privind acordarea primului ajutor

Viața este plină de neprevăzut, iar situațiile riscante apar oricând. La nivel global, oamenii suferă de atacuri de cord, de pierderea conștiinței, de răni grave, de arsuri și tot felul de accidente care le pot pune viața în pericol. Pe lângă toate acestea, în perioada verii numărul persoanelor care mor înecate crește vertiginos.

Acestea fiind zise, persoanele care știu să acorde primul ajutor, pot împiedica înrăutățirea stării de sănătate a unei persoane aflate în pericol, îi pot salva viața, o pot resuscita folosind manevrele de resuscitare cunoscute.

Timpul care se scurge din momentul în care s-a sunat la 112 și până sosesc paramedicii este extrem de impotant, este critic. Maniera în care o persoană acționează în această perioadă critică poate crește rata de supraviețuire a unui individ. Iată câteva dintre motivele importanței deprinderilor privind acordarea primului ajutor.

Beneficii pentru familie

Cursurile de prim ajutor poate întări siguranța familiei. De exemplu, dacă are loc un accident acasă, putem să prevenim o eventuală situație nedorită. Atât părinții, cât și copiii ar trebui să participe la cursuri de prim ajutor.

Cursurile de prim ajutor nu se limitează la resuscitarea cardio-pulmonară (RCP). Include securitatea la incendiu, precum și folosirea unui defibrilator extern automat (AED).  Aceste resurse ne ajută nu doar să creștem siguranța celor aflați în pericol, ci garantează și propria noastră siguranță.

Dacă, de exemplu, avem nevoie de o manevră secretă, și doar copilul este singurul nostru ajutor, cursul de prim ajutor este foarte util în acest caz. Copilul va ști cum să ne ajute până la venirea medicilor.

Când resuscitarea cardio-pulmonară se face între 5-10 minute de îndată ce apare o problemă de sănătate, durata de viața a unui individ se poate prelungi, iar prognoza generală se îmbunătățește. Cu toate acestea, aceste lucruri se aplică doar persoanelor cu o stare de sănătate relativ bună.  Cei care suferă de o boală care le pune viața în pericol, s-ar putea să nu-i ajute o astfel de resuscitare.

Siguranța la incendiu este un alt element cheie legat de acordarea primului ajutor. Siguranța la incendiu poate preveni izbucnirea unui incendiu și efectele sale secundare. Incendiul nu poate afecta doar infrastructura casei, ci poate provoca intoxicarea cu monoxid de carbon care poate fi fatală de cele mai multe ori.

Bineînțeles, lecțiile referitoare la resuscitare ne ajută să aflăm cum să readucem în simțiri un individ care are nevoie de ajutor imediat. Dacă resuscitarea cardio-pulmonară nu este de folos, poate fi utilizatundefibrilator extern automat care crește șansele de a readuce la viață o persoană cu ajutorul impulsurilor electrice de înaltă tensiune. Acesta a fost creat cu scopul de a reporni inima unei persoane. Trebuie reținut faptul că există o perioadă critică în care o persoană poate fi resuscitată pentru a preveni moartea.

Beneficii la locul de muncă

Cursurile de prim ajutor sunt extrem de importante în mediul nostru profesional. De exemplu, în cazul în care are loc o urgență medicală, și nu putem avea acces la telefon, deprinderile privind acordarea primului ajutor sunt extrem de importante.

Dezastre

Atunci când se produce un dezastru natural, precum un incendiu sau un cutremur, ajutorul medical imediat poate fi limitat în unele situații. De exemplu, dacă o furtună puternică ne împiedică să circulăm, este posibil să fim nevoiți să acordăm primul ajutor pentru a rezolva o urgență medicală.

Cei care au nevoie de defibrilare, de resuscitare cardio-pulmonară sau orice alt fel de asistență medicală pot primi ajutorul de care au nevoie.

Dacă din cauza unui dezastru natural a izbucnit un incendiu, vom avea capacitatea de a-l stinge dacă nu este de proporții mari.

Deprinderile privind acordarea primului ajutor ne ajută să prevenim înrăutățirea situației  

În unele situații, în cazul în care o persoană nu primește îngrijire medicală de prim ajutor imediat, situația se va deteriora – adesea rapid. Prin asigurarea unei îngrijiri de bază, putem stabiliza o persoană până când ajung cei de la serviciul medical de urgență. Vom învăța cum să utilizăm articolele de uz casnic ca instrumente, dacă nu este disponibil un kit de prim ajutor, ceea ce înseamnă că vom putea face față mai multor situații.

Vom fi, de asemenea, instruiți cu privire la modul de colectare a informațiilor și datelor despre ceea ce s-a întâmplat și despre starea persoanelor afectate. Aceste informații vor fi transmise serviciilor de urgență, ceea ce va ajuta la economisirea timpului. Vom fi o legătură valoroasă în lanțul de supraviețuire.

Dobândirea încrederii în abilitățile de acordare a primului ajutor

Deprinderile privind acordarea primului ajutor ne ajută să dobândim mai multă încredere în abilitățile noastre de a face acest lucru. Participând la cursuri de prim ajutor vom putea reflecta asupra modului în care putem reacționa în anumite situații.

Încurajează o viață sănătoasă și sigură

Unul dintre primele lucruri pe care le vom învăța în timpul pregătirii pentru primul ajutor este că trebuie să avem grijă de propria persoană și să transformăm siguranța noastră într-o prioritate. Nu este vorba despre egoism, ci de lucruri practice.

Dacă suntem în siguranță îi putem ajuta pe ceilalți. Vom învăța, de asemenea, despre importanța vieții sănătoase și modul în care obiceiurile și opțiunile de stil de viață pot crește sau reduce riscurile de apariție a unor probleme cum ar fi boala coronariană. Având aceste cunoștințe, vom deveni mai conștienți de starea noastră de sănătate și vom fi mereu pregătiți să intervenim în caz de nevoie.

Deprinderile privind acordarea primului ajutor joacă un rol foarte important în viața fiecăruia dintre noi, deoarece, datorită lor vom fi pregătiți pentru o multitudine de situații, fiind capabili să intervenim rapid, corect și eficient.

Pe lângă cursurile de prim ajutor, este important ca la locul de muncă, de exemplu, să participăm la cursuri de protecția muncii. Formarea profesională în domeniul securității și sănătății în muncă și situații de urgență este foarte importantă.

Aceasta poate fi realizată de o firmă de protecția muncii din București, precum este Euramis Consulting care are o experiență de 10 ani în activitatea de formare profesională a specialiștilor în domeniul securității și sănătății muncii.

Viața este cel mai de preț dar ce ne-a fost oferit. Ea trebuie protejată în orice clipă. Prin urmare, securitatea muncii trebuie să fie o prioritate în orice loc de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment